Proiectul UE privind aplicația care calculează riscul de îmbolnăvire este în curs de desfășurare

0
862

Obiectivul proiectului Warifa este dezvoltarea unei aplicații accesibile de pe smartphone care permite evaluarea riscului de a dezvolta boli netransmisibile, cum ar fi bolile cronice cardiovasculare și respiratorii, tumorile și diabetul, scrie ansa.it. Acesta s-a născut la inițiativa a 12 centre din șase țări, inclusiv din România, în cadrul programului de cercetare Horizon 2020 al Uniunii Europene. Experții în inteligență artificială, biostatistică și matematică aplicată vor colabora cu experți în medicină, epidemiologie, sociologie și comunicare.

Scopul proiectului este de a le oferi cetățenilor un instrument pentru a se informa despre riscul de a dezvolta o anumită boală, de a afla dacă se va agrava una deja diagnosticată sau de a contracta mai multe boli în același timp. Punând accent pe melanom și pe diabet, aplicația va oferi însă şi un set personalizat de recomandări privind stilul de viață, în baza profilului individual de risc.

În acelaşi timp, aplicația, care ar putea fi şi un instrument util pentru a reduce presiunea asupra serviciilor de sănătate, poate fi utilizată de grupuri vulnerabile, cu risc ridicat sau greu accesibile, motivându-i pe utilizatori să-și îmbunătățească obiceiurile de viață și, atunci când este necesar, sfătuindu-i să contacteze specialişti din sistemul de sănătate.

În cadrul proiectului coordonat de Centrul Norvegian pentru Cercetarea E-sănătății participă instituţii științifice din România, Spania, Irlanda, Norvegia și Finlanda, dar şi Italia, cu Institutul “Mauro Picone” pentru Aplicații de Calcul al Consiliului Național de Cercetare (CNR) şi matematicianul Giovanni Sebastiani.