Programul lui Costel Alexe, de dezvoltare a sistemului medical din județ, aprobat de specialiști

0
1109
Health Insurance Concept - Doctor in hospital with health insurance related icons in modern graphic interface showing symbol of healthcare person, money saving, medical treatment and benefits.

În calitate de candidat la Președinția Consiliului Județean Iași, ministrul Costel Alexe a elaborat un amplu program de dezvoltare pentru județ. Unul dintre domeniile în care acesta îți propune să producă schimbări notabile este sănătatea.

În cadrul dezbaterii de marți, 18 august 2020, care a avut drept tematică „Experiența COVID-19. Ce facem pentru Sănătate după Septembrie 2020 la Iași”, Asist. Univ. Dr. Vlad Porumb a menționat faptul că în programul lui Costel Alexe se regăsește o idee foarte bună, anume existența ambulatoriului și conlucrarea cu mediul privat.

Acesta a menționat că: „abia acum au înțeles pacienții ce înseamnă că nu mai trebuie să vină la spital pentru orice și totul ar trebuie să se desfășoare cât se poate de mult în ambulator”. Acesta a menționat că, până să existe situația epidemiologică actuală, pacienții doreau internare, când, de fapt, aceasta nu era necesară.

În acest sens, dr. Vlad Porumb a menționat că experiența COVID-19 a generat totuși și o consecință pozitivă, anume că „medicina trebuie făcută de multe ori și în ambulatoriu” și că acestea ar trebui să se regăsească și în orașele din judet, nu doar în municipiul Iași, exact cum prevede și planul lui Costel Alexe.

În ceea ce privește investițiile pentru următorii patru ani, Costel Alexe a menționat: „Pentru noi, foarte important este să aducem spitalele din subordinea Consiliului Județean Iași la niște standarde care să ne facă cinste și care să fie cât mai aproape de cele europene”.

Acesta a explicat și care este viziunea sa privind tratarea pacienților: „până să se ajungă la spitalele din Iași, cred că ar trebui să punem accentul pe o componentă distribuită unitar în întregul județ, astfel încât, dacă problemele nu au putut fi rezolvate la Târgu Frumos, Podu Iloaiei, Hârlău sau Pașcani, să ajungă în Iași”.

Astfel că ministrul Costel Alexe consideră că este nevoie de înființarea unor centre multifuncționale în mediul rural, sub forma unor dispensare comunale noi, la care să li se adauge și facilități și, evident, specializări.

Acesta a precizat că, în momentul de față, există inclusiv surse de finanțare, prin Compania Națională de Investiții sau prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală.