Programul complet al manifestărilor dedicate Zilei Eroilor la Iași

0
699

În cursul zilei de astăzi, 10 iunie 2021, la Iași au loc o serie de manifestări dedicate Zilei Eroilor. Aceasta este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. Pentru a-i cinsti pe eroii patriei, autoritățile ieșene au pregătit o serie de manifestări în mai multe zone din județ. Manifestări vor avea loc atât în municipiul Iași, cât și în alte locuri din zona metropolitană și nu numai, potrivit relatărilor din presa locală.

Manifestările de Ziua Eroilor 2021 au început în jurul orei 9:00 în comuna Ciurea. În Parcul memorial 1917 are loc o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane la bustul comandorului Alexanduru Cătuneanu. Evenimentul va cuprinde muzica militară, depunere de coroane și discursuri ale oficialităților. Ulterior, la ora 12:00, vor avea loc o serie de manifestări în Cimitirul Eternitatea, unde se va desfășura o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane la parcela Eroilor Români din Primul Război Mondial. Tot la ora 12:00, se vor trage, timp de 1 minut, clopotele tuturor lăcașelor de cult. La ora 12:50 va avea loc o ceremonie similară la parcela Eroilor Români din al Doilea Război Mondial. La ora 12:55 se va desfășura o ceremonie la mormântul eroului slt. Bogdan Hâncu, căzut în teatrul de operații din Afganistan.

Ceremonia va continua apoi la parcela Militarilor Ruși din cele două războaie mondiale, eveniment care va începe la ora 13:00. Zece minute mai târziu se va desfășura o ceremonie și la parcela Militarilor Francezi căzuți în cele două războaie mondiale, iar la ora 13:15 va avea loc un eveniment similar la mormântul eroilor catolici din Primul Război Mondial. La ora 13:25 va avea loc un eveniment la Parcela Militarilor Germani din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Cu începere de la ora 14:00, la Cimitirul Evreiesc din Păcurari vor avea loc o serie de manifestări la parcela Eroilor Evrei din Primul Război Mondial.

Manifestări la Cimitirul Eroilor din comuna Lețcani

De la ora 14:30 se vor desfășura o serie de evenimente la Cimitirul Eroilor Neamului din comuna Lețcani. La această manifestare vor participa reprezentanți ai Prefecturii Iași, ai Consiliului Județean Iași, ai Primăriei comunei Lețcani, veterani de război, precum și de la Garnizoana Militară Iași.

Un alt eveniment va avea loc mâine, 11 iunie 2021, de la ora 11:00. Conform autorităților locale, în cursul zilei de mâine vor avea loc recepția lucrărilor de reabilitare și slujba de sfințire a Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Galata. Pe lângă primarul Mihai Chirica, la eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților locale, Armatei etc., iar slujba de sfințire va fi săvârșită de către ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, scrie bzi.ro.

Monumentul a fost construit în perioada 1929-1930 și se afla într-o stare avansată de degradare. În anul 1928, Mitropolitul Pimen Georgescu, generalul Iacob Zadik, vicepreședintele Societății „Cultul Eroilor”, și primarul Iașului, Osvald Racoviță, au ales locul pe care urma să se construiască mausoleul, anume dealul Galata, unde se afla Centrul Corpului 1 Armată.