Probleme grave în transportul maritim internațional: Canalul Suez a fost blocat complet după ce o navă de mari dimensiuni a eşuat

0
817

Canalul Suez, o rută vitală pentru comerţul internaţional, care face legătura între Marea Mediterană și Oceanul Indian, prin Marea Roșie, a fost complet blocat după ce o navă-conteiner gigant a eșuat. Nava de 220.000 de tone şi 400 de metri lungime a rămas blocată de-a curmezișul canalului, iar încercările de repunere pe linie au eşuat.

Nava Ever Given face parte dintr-o categorie numită nave de containere ultra mari (ULCS), unele chiar prea mari pentru a traversa canalul Panama, care leagă oceanele Atlantic şi Pacific.

Nava, care transportă sute de containere din China cu destinaţia Rotterdam, este deţinută de compania de transport maritim taiwanez Evergreen şi este înregistrată în Panama, relatează Mediafax, care preia The Guardian.

Fotografiile făcute de pe o altă navă din canal, Maersk Denver, arată nava într-un unghi care blochează complet calea navigabilă.

Operatorul navei a declarat pentru France Presse că „nava a eșuat după ce a fost lovită de o rafală puternică de vânt”. Membrii echipajului sunt în siguranță. 

Trafic maritim blocat complet

Autorităţile egiptene au trimis remorchere şi un excavator care încercă să excaveze pământul pentru a elibera nava.

Nu este primul incident în canalul Suez: În 2017, o navă japoneză a rămas blocată, dar a fost repusă pe curs în câteva ore.

Site-ul de monitorizare a transportului maritim Vesselfinder.com a arătat nava eşuată înconjurată de remorchere mai mici.

Site-ul arată, de asemenea, un număr tot mai mare de nave la ambele capete ale canalului. Site-ul de monitorizare a comerţului TankerTrackers.com a precizat pe Twitter că există „o mulţime de nave încărcate” blocate la fiecare capăt al canalului.

Arteră comercială spre Asia

Aproape 19.000 de nave, sau o medie de 51,5 nave pe zi, cu un tonaj net de 1,17 miliarde de tone, au trecut prin canal în cursul anului 2020, potrivit SCA. Aceasta reprezintă aproximativ 12% din volumul comerţului mondial şi este o sursă majoră de venit pentru Egipt.

Fluxurile comerciale de containere Asia-Europa se recuperează din nou după Anul Nou Lunar, astfel încât un blocaj extins va avea consecinţe grave, deoarece ruta alternativă pe ruta Cape va fi cu o săptămână mai lentă, a declarat Tan Hua Joo, consultant la Liner Researce, potrivit Reuters.

Canalul Suez este una dintre cele mai importante căi navigabile din lume şi leagă Marea Mediterană de Marea Roşie şi de căile de transport către Asia. Are o lungime de 190 de kilometri, o adâncime de 24 de metri şi o lăţime de 203 de metri.