Probleme cu autorizaţia de incendiu la mai multe unităţi şcolare din Iaşi

0
940

Potrivit unei adrese a Ministerului Educaţiei Naţionale, publicată recent pe site-ul Camerei Deputaţilor, un număr de 12 unităţi şcolare din Iaşi au clădiri ce nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu. În total, în municipiu sunt 74 de unităţi, iar 62 dintre acestea au actele în regulă, scrie ziaruldeiasi.ro. Printre instituţiile de învăţământ care au imobile fără autorizaţie de protecţie la incendiu se numără Colegiul “Costache Negruzzi” (sală de sport în curs de obţinere a autorizaţiei), Colegiul “Mihai Eminescu” (la Corpul B au fost returnate  documentele de către ISU Iaşi în vederea refacerii scenariului la incendiu), Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” (pentru extinderea realizată la această unitate nu a fost depusă o solicitare pentru eliberarea autorizaţiei întrucât încă nu a fost semnat procesul verbal de finalizare a lucrărilor) şi Colegiul “Octav Băncilă” (la sala de festivităţi este necesară efectuarea unor lucrări de reabilitare care să asigure îndeplinerea normativelor). Aici sunt cuprinse şi grădiniţele cu program prelungit, 1, 16 şi “Sf. Sava” cât şi Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil”, Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu”, Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”, Liceul cu Program Sportiv Iaşi şi Liceul Tehnologic “Petru Poni”