Principalele proiecte de infrastructură din zona de nord-est a țării – la ce proiecte încep lucrările în 2022

0
761

Ziarul de Iași a publicat o hartă cu rețeaua de drumuri din zona de nord-est a țării care se află în planurile autorităților centrale în următorii 10 ani, iar, în cazul unor proiecte, lucrările ar putea începe din anul 2022. Harta cuprinde autostrăzi, drumuri expres, drumuri de conectivitate, drumuri TransRegio și variante de ocolire.

Primii kilometri de autostradă din Moldova s-au dat în folosință, în decembrie 2020, în zona Bacăului: un tronson de 16 km din centura municipiului, sector care face parte și din autostrada A7 Ploiești – Pașcani. Acest drum rapid are și cele mai mari șanse să înceapă efectiv cu lucrări în 2022: semnarea contractului ar putea avea loc în prima parte a anului (la licitație, împărțită în trei loturi, participă 39 de firme). Valoarea estimată a lucrărilor este undeva la un miliard de euro pentru 63 km, scrie Ziarul de Iași.

În cazul celorlalte tronsoane din A7 (Buzău – Focșani, Foșcani – Bacău și Bacău – Pașcani) sunt create premisele pentru lansarea etapizată a licitațiilor de execuție în următoarele luni. Autostrada A7, pe toată lungimea ei de 320 km, este cel mai mare proiect de infrastructură inclus spre finanțare în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu termen de finalizare în 2026.

Care sunt celelalte proiecte importante pentru Iași


Tot la fază de studii tehnice sunt alte două proiecte de infrastructură cu impact asupra Iașului: legătura Lețcani Vest – Uricani – Cicoarei și Vaslui – Iași. Primul drum va fi o alternativă la E58, iar al doilea se suprapune cu varianta Est a centurii Iașului. Ambele drumuri sunt incluse în PNRR, dar pe lista de rezervă, finanțarea fiind incertă.

Harta conexiunilor rutiere principale din Moldova, prevăzute într-un plan investițional strategic al guvernului pe următorii 10 ani, mai cuprinde legături precum: Pașcani – Siret (în continuare autostrăzii A7), Botoșani – Suceava (drum expres), Suceava – Bistrița (drum transregio), Botoșani – Tg Frumos (drum transregio, în lucru), Tg Neamț – Piatra Neamț (drum transregio), Piatra Neamț – Bacău (drum expres), Bacău – Vaslui (drum transregio), Tișița – Albița (drum transregio, cu legătură spre Vaslui). Cu excepția municipiilor reședință de județ, celelalte localități unde ar urma să fie făcute variante de ocolire sunt: Păltinoasa, Gura Humorului, Frasin și Câmpulung Moldovenesc (jud. Suceava), Lețcani, Târgu Frumos, Pașcani și Moțca (Iași), Tg Neamț și Roman (Neamț) și, nu în ultimul rând, Crasna și Bârlad (Vaslui).