Primarul Mihai Chirica, întrevedere oficială cu Ambasadorul Canadei

0
918

În data de 10 februarie, la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a avut o întrevedere oficială cu Excelența Sa doamna Annick Goulet, Ambasadorul Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova.

Excelența Sa a subliniat interesul Canadei pentru continuarea și extinderea relațiilor de cooperare cu Municipiul Iași, atât în domeniul bunei guvernări și al statului de drept, cât și pe teme legate de mediu (transport public, managementul apelor uzate, diverse tehnologii economice pentru servicii publice), IT, sănătate și educație, în această ultimă privință fiind vizată în special cooperarea universitară cu orașul Quebec.

Proiecte strategice regionale ale Iașului

Primarul Mihai Chirica a prezentat o serie de proiecte strategice regionale ale Iașului, printre care Spitalul Regional de Urgență, Institutul de Cercetare Avansată a Creierului și Centrul Regional de Cercetare pentru Inteligenţa Artificială, toate parte a proiectului Smart City District. Excelența Sa s-a arătat interesată de acestea şi a propus inițierea unei cooperări pe aceste proiecte cu instituții și organizații din Montreal cu rezultate de top la nivel mondial în aceste domenii. În acest scop Primăria Municipiului Iași va trimite în perioada următoare o scrisoare de intenție Ambasadei Canadei în vederea inițierii de parteneriate și schimburi de experiență cu organizații de profil din Montreal.

În ceea ce privește cooperarea în domeniile bunei guvernări și reformei administrative, Excelența Sa a propus inițierea unei colaborări cu Parlamentary Center din Ottawa, instituție care reunește și experți la nivel mondial în domeniu.

O nouă posibilă cooperare identificată vizează promovarea francofoniei, Ambasadorul invitând municipalitatea ieșeană să participe la evenimentul online care va fi organizat de Ambasada Canadei în luna martie, cu ocazia Zilelor Francofoniei.

Discuțiile au mai abordat și relațiile de colaborare dintre Municipiul Iași și Republica Moldova, precum și perspectivele de dezvoltare viitoare a acestei zone geografice.