Primarul Benoni Moruzi, un om al angajamentelor onorate – în comuna Aroneanu continuă lucrările de modernizare a drumurilor

0
1045

În Aroneanu primarul Benoni Moruzi demonstrează faptul că își onorează angajamentul de a dezvolta în continuare comuna. Astfel că în această duminică pe pagina de facebook a Comunei Aroneanu a fost publicată o listă consistentă de investiții și lucrări în desfășurare.

Printre acestea se numără și lucrările de modernizare a drumurilor:

„Am continuat în satul Aroneanu cu completarea infrastructurii cu material concasat și compactarea aferentă acestuia, iar în satul Șorogari continuăm asfaltarea drumului comunal.

Astfel, este finalizată turnarea stratului de binder de la Biserică până la Baza sportivă pe ambele sensuri de mers, iar de la Baza sportivă până la intersecția cu drumul județean am reușit doar pe un sens, săptămâna viitoare ne propunem să reușim și pe celălalt sens. Sunt lăsate neasfaltate cele două zone în care urmează a fi amenajate poduri, la trecerea peste pârâul ce traversează satul Șorogari și la intersecția drumului comunal cu drumul județean” – transmite Benoni Moruzi.

Primarul mai comunică și faptul că imediat ce turnarea stratului de binder în satul Șorogari va fi finalizată utilajele vor fi mutate în satul Aroneanu pe tronsoanele care au făcut obiectul pregătirii infrastructurii pentru această lucrare, respectiv strada Petru Rareș integral, strada Sf. Pantelimon – integral, străzile Mihai Eminescu, Mușatini și Ioanid Romanescu de la intersecțiile cu strada Aron-Vodă până la intersecția cu strada Petru Rareș.

Primăria comunei Aroneanu recomandă tuturor proprietarilor riverani la drumurile care fac obiectul lucrărilor din satele Aroneanu și Șorogari ca în programul 7,30-17,00 să nu lase vehiculele pe drumul public pentru a nu stânjeni efectuarea lucrărilor de modernizare a drumurilor.

De asemenea, în satul Șorogari, începând de luni începe amenajarea rigolelor și a podețelor, motiv pentru care cetățenii sunt rugați să ridice și să restrângă în curți toate materiile și materialele care se află pe domeniul public pentru a nu stânjeni sau obstrucționa în vreun fel constructorul.