Primăria Municipiului Iaşi a anunţat suma şi evenimentele programate pentru Sărbătorile de Iarnă. Programul va include manifestări științifice, culturale, artistice, sportive, de divertisment, târguri tradiționale, acțiuni caritabile pentru familii și persoane în dificultate, iluminat specific sărbătoresc al orașului, festivalul de promovare a datinilor și obiceiurilor românești din perioada sărbătorilor de iarnă, Revelion în stradă la trecerea dintre ani, manifestări prilejuite de omagierea Revoluției din 1989, cu marcarea momentelor distinctive din zilele de 14 decembrie și 22 decembrie. Vor fi organizate și „Sărbători de iarnă în cartiere”, „Moș Crăciun în Orășelul Copiilor”, „Animație pe tema lui Moș Crăciun”, „Colindători la Primărie”, Serbarea Pomului de Crăciun” etc. Suma alocată, care acoperă inclusiv Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie), se ridică la 740.000 de lei.
În privința organizării Revelionului în stradă, primarul Mihai Chirica a precizat că încasările obținute în cadrul Sărbătorilor Iașului vor fi folosite pentru a acoperi cheltuielile necesare.
„Am urmărit sumele alocate și în anii precedenți pentru aceste evenimente aferente Sărbătorilor de Iarnă. În privința Revelionului în stradă, acesta va cuprinde tradiționalul spectacol, dar și jocul de artificii, pe care îl vom organiza în coordonare cu instituțiile abilitate. Anul trecut, spectacolul la trecerea dintre ani ne-a costat 900.000 de lei, iar pentru acest an nu vrem să depășim această sumă motivat și de banii încasați în cadrul Sărbătorilor Iașului, aproximativ 600.000 de lei. Prin urmare, ne vom încadra în acest plafon pentru acoperirea cheltuielilor”, a precizat primarul Mihai Chirica.
Lista evenimentelor la care municipalitatea ca contribui cu sume de bani pentru organizarea manifestărilor este completată de Festivalul folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (sumă alocată de 20.000 de lei), Forumul Oamenilor de Afaceri (50.000 de lei), Aniversarea nașterii poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie).