Municipalitatea ieșeană va moderniza și dota Creșa nr. 10. Ofertele pentru licitația care vizează proiectarea și execuția lucrărilor din cadrul proiectului menționat pot fi depuse până pe 16 august, ora 15:00. Valoarea totală estimată a licitației este de 1.389.936 de lei, fără TVA. Durata contractului va fi de 9 luni de la data emiterii ordinului de începere, respectiv 3 luni pentru proiectare și 6 luni pentru execuția lucrărilor. Criteriul de atribuire a licitației este prețul cel mai scăzut.
Modernizarea și extinderea Creșei nr. 1 și modernizarea și dotarea Creșei nr. 10 sunt singurele proiecte ale Municipiului Iași care au primit finanțare prin intermediul Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Valoarea totală a proiectelor este de 4,29 milioane lei, din care contribuția de la bugetul local este de aproximativ 223.000 lei.