Preşedintele PNL Iaşi face apel la raţiune pentru votul moţiunii

0
785

În preambulul febrei moţiunii de cenzură, preşedintele PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe, trage un semnal de alarmă în direcţia PSD-ALDE, îndemnând la raţiune parlamentarii celor două partide, atunci când va veni momentul votului. Liderul PNL a subliniat faptul că, de trei ani, demnitarii PSD şi ALDE din judeţele Moldovei au fost simple „marionete şi maşinării de vot, neglijând milioanele de moldoveni care i-au trimis în Parlament”.

Dragi colegi, la finalul mandatului lumea îşi va aminti de marţea neagră, de OUG 13 şi de moţiunea împotriva propriului Guvern, de 10 august, de abuzurile Jandarmeriei, de miile de pușcăriași eliberați înainte de termen, de toate atrocitățile și abuzurile comise în timpul celor 3 guverne PSD, la care ați fost complici pasivi! Asta vreţi să fie moştenirea pe care o lăsaţi?”, a precizat Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi.

Deputatul a subliniat că toate instituţiile statului de drept se află în declin, ca urmare a politizării excesive şi a abuzurilor care au avut loc în ultimii trei ani şi care au indignat opinia publică.

“Vă cer să dați dovadă de decență și bun simț pe final de mandat și să faceți ceea ce trebuie și este corect pentru poporul român, căci prin faptele şi atitudinea voastră puteţi opri acest picaj de încredere al unor instituţii fundamentale ale statului de drept: Guvern, Parlament, Jandarmerie, Ministere, autorități centrale și locale acaparate și subordonate politic! Vă cer, ca un prim act de bună credință, să sprijiniți moțiunea împotriva Guvernului PSD-Dăncilă, un guvern fără legitimitate, fără consistență și care nu reprezintă interesele românilor!”, a conchis deputatul Costel Alexe.