Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, anunță redeschiderea a două oficii poștale în municipiu

0
777

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a comunicat faptul că miercuri au fost readuse în circuitul poștal două oficii din Iași (nr. 8 și nr. 11), în urma unui proces de renovare și modernizare a sediilor.

Redeschiderea oficiilor s-a desfășurat în prezența Președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și a directorului general al Poștei Române, Horia Grigorescu.

Procesul de modernizare a rețelei Poștei Române va facilita accesul la servicii poștale mai rapide, digitalizate și de calitate și mă bucur că s-a prioritizat implementarea acestui proiect într-un centru urban important ca Iașul” – a declarat Costel Alexe într-o postare pe pagina sa oficială de facebook.

Oficiului Poștal nr. 8 deservește aproximativ 10.500 de ieșeni, în timp ce Oficiului Poștal nr. 11 din Alexandru cel Bun oferă servicii poștale pentru aproximativ 45.000 de ieșeni.