Președintele CJ Iași, despre consilierii județeni USRPLUS: necunoașterea legii nu te exonerează, mai ales când ești parte a administrației publice și instigi la un abuz

0
624

Într-un mesaj transmis luni pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a prezentat de ce consilierii USR dau dovadă de „amatorism politic si administrativ” și demonstrează că nu cunosc legea.

Redăm, în continuare, conținutul integral al mesajului transmis de Costel Alexe:


„Avem deja peste un an de când Consiliul Județean Iași funcționează cu această configurație de consilieri județeni, iar, în tot acest timp, consilierii USRPLUS nu s-au specializat decât pe cererea demisiilor, în loc să învețe administrație. Le-ar prinde bine. Poate așa ar înțelege cum se alcătuiește un buget, cum funcționează instituția Consiliului Județean și care este legislația în vigoare. Măcar din respect față de ieșenii care i-au votat, să se ridice la nivelul funcției.


În timp ce putem număra pe degetele de la o mână inițiativele de proiecte venite din partea grupului USRPLUS, acesta s-a specializat în politica demisiei.


Necunoașterea legii nu te exonerează, mai ales când ești parte a administrației publice și instigi la un abuz, denunțând creșterea salariilor aparatului de lucru în condițiile în care primăriile și consiliile județene din țară nu au făcut nimic altceva decât să coreleze grila de salarii cu modificarea legislativă.


Cu alte cuvinte, USR Iași ne acuză că am pus în aplicare o obligație dată prin lege și am indexat salariile conform legii salarizării, prin Hotărârea de Guvern nr. 1.071 din 4 octombrie 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.


Este încă un șir de amatorism politic si administrativ, iar, din păcate, din asta au de pierdut doar ieșenii. Dar pot înțelege, la degringolada din propriul partid unde fiecare cere demisia celuilalt, și ai noștri USRiști de la Iași au făcut o conferință lipsită de substanță în care m-au acuzat că am respectat legea și pentru asta mi-au cerut demisia.


Sper doar ca în următorul an de mandat să se mai maturizeze, să înțeleagă că sunt totuși în legislativul celui mai mare județ din țară, să se profesionalizeze ceva mai mult și să pună umărul alături de toate forțele politice și de elita județului la dezvoltarea Iașului.


Avem nevoie de proiecte mature, nu de fumigene ieftine, tipice unui partid neparlamentar. Avem nevoie de consens pe temele mari de infrastructură, sănătate, dezvoltare economică și nicidecum de ieșiri bombastice în care fac mult zgomot fără să cunoască legea” – a declarat Costel Alexe.