Polonia sfidează din nou UE și anunță că nu se oprește din exploatat cărbune, în ciuda amenzii de 500.000 de euro pe zi

0
737

Polonia sfidează din nou Uniunea Europeană și anunță că va continua exploatarea de cărbune de la mina Turow și dar și operarea centralei energetice. Anterior, un verdict al Curții de Justiție a Uniunii Europene obliga Polonia la plata de penalități în valoare de 500.000 euro pe zi pentru încălcarea unei alte decizii prin care se cerea stoparea exploatării de cărbune care pune în pericol mediul.

„Decizia este total greşită, nu intenţionăm să oprim operaţiunile de la mina Turow şi de la centrala energetică”, a declarat oficialul polonez, conform Reuters.

CJUE a decis, luni, că Polonia va trebui să plătească Comisiei Europene penalităţi de 500.000 euro pe zi pentru încălcarea unei decizii anterioare privind oprirea exploatării minei de cărbune de la Turow.

Mina cu carieră deschisă de la Turow, exploatată din 1904, se află în sud-vestul Poloniei, în apropiere atât de graniţa cu Republica Cehă, cât şi de cea cu Germania. Grupul energetic public polonez PGE, care deţine şi operează mina, intenţionează să continue extragerea cărbunelui până în 2044 şi să extindă exploatarea cu 25-30 kilometri pătraţi.

Potrivit autorităţilor cehe, mina are un impact negativ asupra mediului din regiunile frontaliere, localnicii reclamând zgomotul creat, praful generat de exploatare şi periclitarea rezervoarelor de apă potabilă.

CJUE a decis în mai că Polonia trebuie să pună capăt „imediat” exploatării unei mine de cărbune situate în apropiere de Republica Cehă şi ale cărei efecte nocive asupra mediului au fost denunţate de Cehia.

CJUE a admis luni solicitarea Republicii Cehe de oprire temporară a operaţiunilor la Tulow, până la un verdict final. De asemenea, Polonia va trebui să plătească penalităţi de 500.000 euro pe zi, deşi, iniţial, Praga ceruse cinci milioane de euro pe zi.

Conform deciziei CJUE, „Polonia va trebui să plătească Comisiei Europene penalităţi de 500.000 euro pe zi deoarece nu a oprit extracţia lignitului la mina Turow. O astfel de măsură este necesară pentru a întări eficienţa măsurilor interimare decise în 21 mai şi de a descuraja un stat membru să întârzie respectarea deciziilor”.