Liberalii solicită PSD să se delimiteze de comparaţiile jignitoare la adresa unor parteneri strategici ai României făcute de senatorul Liviu Pop şi excluderea acestuia din partid.
“Senatorul PSD, Liviu Pop a jignit într-un mod inacceptabil unii dintre cei importanți parteneri occidentali ai României, prin publicarea unei imagini în care țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Austria sau Olanda sunt reprezentate de niște gândaci care invadează România. Imaginea publicată de senatorul Liviu Pop exprimă o gândire anti-occidentală care înfierează investițiile străine ca o formă de cotropire imperialistă a resurselor naționale. Acest fel de exprimare face parte din propaganda de sorginte rusească anti-occidentală și anti-democratică, folosită în regimurile totalitare din țările din fosta Uniune Sovietică, Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord. Iar mesajul care însoțește imaginea publicată de senatorul PSD este o manipulare grosolană care ascunde interesele adevărate ale celor care nu doresc exploatarea gazelor din Marea Neagră și care fac astfel jocurile Rusiei și ale Gazprom”, a transmis departamentul de comunicare al PNL.
Liberalii au subliniat că, prin atitudinea sa, PSD nu spune stop plecării gazelor gratis din România, ci spune stop exploatării gazelor din Marea Neagră pentru a servi interesele Rusiei care nu dorește reducerea dependenței României de gazul rusesc.
“Din păcate, exprimarea senatorului Liviu Pop nu este singulară și întâmplătoare la nivelul PSD. În ultimele zile, poziții publice similare au avut și președintele partidului, Liviu Dragnea, ca și principalul consilier al premierului României, Darius Vâlcov. Această atitudine publică și acest mod de gândire ale unor lideri ai partidului aflat la guvernare sunt extrem de nocive și afectează grav interesele strategice ale României. Solicităm conducerii și membrilor PSD să se delimiteze de astfel de mesaje publice și să-l excludă pe senatorul Liviu Pop din partid ca singură modalitate de a arăta că acest mod de gândire nu este specific partidului. În cazul în care Liviu Pop nu va fi exclus din partid, PSD confirmă că această exprimare este poziția oficială a partidului, o poziție anti-europeană, anti-democratică, împotriva economiei de piață, împotriva libertăților economice fundamentale precum libera circulație a capitalurilor, a bunurilor și serviciilor și a omenilor”, au adăugat liberalii.