După „time-out”-ul pricinuit de sărbătorile de iarnă, piaţa ieşeană a muncii înregistrează a treia săptămână de creştere consecutivă.
Astfel, conform centralizatorului remis presei de către AJOF, în clipa de faţă, la nivelul judeţului sunt disponibile 402 locuri de muncă, faţă de 393, câte erau în intervalul precedent. 78 dintre acestea se adresează celor cu studii superioare.
Este vorba despre posturi precum analist financiar, analist servicii clienţi, consilier juridic, consilier orientare privind cariera, contabil, expert legislaţia muncii, inginer (CCIA, confecţii tricotaje, de sistem în informatică, de sistem software, energetician, instalaţii, mecanic), librar, manager proiect, programator, proiectant sisteme de securitate, psiholog în specialitatea psihologia muncii şi organizaţională, responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal, specialist îmbunătăţire produse sau specialist resurse umane.
Cei aflaţi la polul opus din punctul de vedere al şcolarizării, adică necalificaţii, au şi ei destule oportunităţi. Se pot angaja în construcţii sau ca agent de pază (securitate), ambalator manual, călcătoreasă lenjerie, curier, femeie de serviciu, lucrător pentru salubrizare ori manipulant marfă.
Analizând situaţia prin prisma domeniilor de activitate, se remarcă faptul că, deşi timid, au reînceput angajările în HoReCa. Un post de cameristă, unul de ospătar şi altul de recepţioner hotel. Nimic în asigurări, iarăşi o creştere a necesarului de şoferi în transporturi (12/8), aproape stagnare în comerţ (20/21), ceva mai multe joburi în celelalte servicii (105/101).
Există și relativă scădere a ofertei în confecţii (36/38) şi industrie (67/69), în timp ce construcţiile se pregătesc din vreme pentru startul sezonului (156/154). Deocamdată, se caută dulgheri, electricieni, electromecanici, fierar-betonişti, instalatori, macaragii, şoferi autocamioane de mare tonaj, sudori, zidari şi zugravi.
În agricultură e nu sunt încă posturi libere, iar în sănătate sunt disponibile patru posturi de infirmieră.
Citește articolul integral pe ZiarulEvenimentul.