Evenimentele organizate în ultimul an la Cinema Ateneu, cinematograful Ateneului Național din Iași, au reunit peste 4000 de cinefili, cu toate că au existat perioade de suspendare a activității, odată cu impunerea măsurilor de siguranță. Astfel, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021, au fost programate peste 280 de difuzări de film, dintre care peste 50 de proiecții au fost dedicate copiilor și mai mult de 10 proiecții au avut loc în compania unor invitați speciali.
„Chiar dacă a fost un an dificil, întrucât efectele pandemiei se resimt, iar în rândul spectatorilor încă există o anumită reticiență, ne-am adaptat vremurilor și am găsit întotdeauna soluții. Am reușit să păstrăm interesat publicul obișnuit să meargă la cinema și suntem conștienți că un astfel de public are nevoie constant de noutăți. Una dintre prioritățile noastre, stabilite încă de la deschiderea de acum patru ani, este să menținem diversitatea evenimentelor: de la proiecții de gală cu invitați, la festivaluri organizate la nivel înalt și colaborări cu rețeaua de cinematografe Europa Cinemas. Mulțumim celor care au venit să vadă un film în sala Cinematografului Ateneu, chiar și în timpul pandemiei”, spune Andrei Giurgia, coordonatorul activității cinematografice de la Ateneul Național din Iași.
Printre evenimentele propuse pe parcursul unui an, se regăsește și o proiecție difuzată în regim special, odată cu organizarea celei de-a doua ediții European Cinema Night, un proiect dedicat filmului european. Atunci, filmul „Martin Eden”, în regia lui Pietro Marcello, a fost difuzat în regim live streaming, iar cinefilii au putut participa online la eveniment.
Potrivit relatărilor ZiarulEvenimentul.ro, un alt aspect important este reprezentat și de numărul invitaților: mai mult de 30 de personalități din lumea cinematografiei, regizori, actori, producători, ambasadori de film și scenariști au fost prezenți la evenimentele speciale programate la cinema.
Programul săptămânal de filme a fost completat de alte programe speciale, în cadrul a mai multor festivaluri: Festivalul Filmului Evreiesc (25-30 iunie 2021), Serile Filmului Românesc (11-15 august 2021), Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film „Ecranul și Divanul” (10-12 septembrie 2021) sau Les Films de Cannes à Iași (22-24 octombrie 2021).
În tot acest timp, rețeaua Europa Cinemas a susținut inițiativele cinematografului și programele propuse, iar performanțele obținute au fost recunoscute prin oferirea unor suporturi financiare, mai ales pentru reducerea pierderilor date de situația epidemiologică.
Pentru perioada următoare și implicit anul următor, Cinema Ateneu anunță programarea unor evenimente cinematografice pe gustul tuturor, unul dintre obiectivele principale fiind acela de a încerca, în măsura în care situația permite, revenirea la normalitate și reluarea activităților într-o formă cât mai diversă.