Palermo şi Kutaisi, două noi importante oraşe care se vor înfrăţi cu Iaşul

0
1705

Municipalitatea ieşeană intenţionează să semneze acorduri de înfrăţire cu oraşele Palermo (Italia) şi Kutaisi (Georgia), un proiect de hotărâre în acest sens urmând a fi dezbătut de către consilierii locali în şedinţa ordinară programată vineri, 31 august 2018.

Ideea înfrăţirii cu oraşul Kutaisi, al doilea ca mărime din Georgia şi fost oraş regal, s-a conturat în timpul vizitei pe care Excelenţa Sa Nikoloz Nikolozishvili, Ambasadorul Georgiei în România, a făcut-o la Iaşi în perioada 5 – 6 iulie 2018. De altfel, în cadrul discuţiei purtate la acea dată cu primarul Mihai Chirica, au fost identificate şi punţi de legatură între Iaşi şi statul geogian, în Iaşi fiind îngropat poetul naţional georgian Besik Gabashvili. Ulterior întrevederii de la Iaşi, Ambasada Georgiei în România a făcut demersuri către oraşul Kutaisi, confirmându-se interesul pentru realizarea acestei înfrăţiri, asupra căreia Ministerul Afacerilor Externe din România şi-a exprimat un aviz favorabil.

Kutaisi a fost între anii 975 şi 1122 capitala Regatului Georgian şi, între secolele XV şi anul 1810, a Regatului Imeretian. În 1810, Regatul Imeretian a fost ocupat de Rusia ţaristă. Înainte de 1991, când Georgia a devenit independentă, oraşul a fost un important centru industrial. Kutaisi este rivalul oraşului Tbilisi pentru funcţia de capitală a Georgiei. Chiar dacă este al doilea oraş ca mărime, atmosfera şi arhitectura acestuia sunt mult mai apreciate. Kutaisi este capitala regiunii Imereti, recăpătându-şi importanţa atât de dorită şi prin mutarea Parlamentului aici de către Preşedinte, lucru care a dus la începerea construcţiei unei noi clădiri parlamentare, cu efecte pozitive în privinţa revitalizării oraşului.

Palermo se adaugă listei de oraşe italiene deja înfrăţite cu Iaşul. Capitală a regiunii Sicilia, Palermo are 655.000 de locuitori, ajungând în aria metropolitană la o populaţie de 1,2 milioane de locuitori.

Palermo este renumit pentru bisericile sale romane, gotice şi baroce, palate şi clădiri, ambianţă şi ospitalitate. Graţie potenţialului său cultural, economic şi artistic, Palermo este unul dintre cele mai mari oraşe ale Mării Mediterane. Capitala Siciliei se află printre destinaţiile turistice de top din Italia şi Europa, având numeroase monumente incluse în patrimoniul UNESCO.