Oportunitate pentru tineri!

0
918

Biroului Parlamentului European organizează cea de-a 6 ediție a programului „Promotori ai Democrației Europene”, în parteneriat cu GEYC , Asociatia Pro Democratia și Institutul European din România – European Institute of Romania.

„Dacă ai între 18-30 de ani, faci parte dintr-o organizație de tineret și vrei să împărtășești cu comunitatea ta ultimele noutăți despre Uniunea Europeană și ce impact are aceasta la nivel local sau regional, vino în #𝑮𝒆𝒏𝒆𝒓𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏𝑬𝑼 – generația care are un cuvânt de spus despre cum vrea să arate viitorul Europei și nu numai!

Ce trebuie să faci tu?
• Înscrie-te până pe 5 martie 2020 (23:59): Spune-ne ce acțiune de comunicare ai vrea să organizezi, prin care să promovezi valorile europene și importanța apartenenței la UE
• 20 martie 2020: Află dacă ai fost selectat!
• 7–9 aprilie 2020: vino la workshop-ul “European Democracy in Action”
• 27 aprilie – 17 mai 2020: Organizează un eveniment (sau mai multe) pe tema aleasă
• octombrie/noiembrie 2020: Vino la Forumul democraţiei europene
• octombrie/noiembrie 2020: Întâlnește-te cu deputaţi români în Parlamentul European, chiar la sediul central al instituției din Bruxelles!

Ce îți oferim noi?
● Un workshop de 3 zile la București unde vei afla detalii despre modul de funcționare a Uniunii Europene și al Parlamentului European;
● Training-uri despre organizarea unei acțiuni de comunicare (management de proiect, utilizarea reţelelor de socializare și a altor tehnici de comunicare) cu caracter non-profit şi resurse financiare limitate.
● 4 ateliere de competențe, susținute de experți în domeniu: Storytelling – Georgiana Ilie, jurnalist și Chief Operating Officer @ Media DoR ( Școala9, Decât o Revistă și Power of Storytelling); Combaterea Dezinformării – Ioana Avădani, președinte @ Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI; Vlogging & Conținut Video – Mihai Alexandru Hash, creator de conținut @ Mihai DoZa De Haş, și Public Speaking – Aurelian Ciocan, profesor de dicție și discurs @ Proful de dictie.
● Ocazia de a intra în dialog cu deputații români în Parlamentul European @ Forumul democrației europene, dar și la sediul PE din Bruxelles.
● Un certificat care să ateste participarea la proiect și competențele obținute.

Anul acesta continuăm să promovăm valorile europene și, în special, beneficiile apartenenței la UE. La alegerile din 26 mai 2019, cetățenii europeni au demonstrat că implicarea în viața civică este vitală pentru buna funcționare a societății și a democrației participative și reprezentative. Implică-te și tu!

Află toate detaliile despre Proiect și înscrie-te @ epfacebook.eu/GenerationEU2020