Oamenii de știință au descoperit un animal marin capabil să își regenereze toate organele

0
745

Cercetătorii israelieni au descoperit o specie din rândul vieţuitoarelor marine numite ascidii capabilă să îşi regenereze toate organele, chiar şi atunci când un exemplar este disecat în trei fragmente, a anunţat luni Universitatea din Tel Aviv (TAU), citată de Xinhua și Agerpres.

Constatările fac parte dintr-un studiu realizat de cercetători de la TAU în colaborare cu oameni de ştiinţă de la Universitatea din Padova, Italia, publicat în jurnalul Frontiers in Cell and Developmental Biology.

Acest animal, membru al filumului Chordata, se găseşte în mod obişnuit în Golful Eilat (Akaba, Aqaba) din Marea Roşie.

Echipa de oameni de ştiinţă a descoperit că această specie se poate regenera, fiecare fragment ştiind exact modul în care să îşi redobândească funcţionarea tuturor sistemelor lipsă ale corpului, devenind în scurt timp trei creaturi independente.

Există sute de specii de ascidii, care se regăsesc în toate oceanele şi mările lumii. De multe ori, exemplarele se camuflează sub formă de protuberanţe pe roci şi, prin urmare, sunt greu de distins în mediul acvatic.

Cercetătorii au disecat câteva zeci de ascidii în trei fragmente, lăsând o parte a corpului fără centru nervos, inimă şi o parte a sistemului digestiv. În mod surprinzător, fiecare fragment nu doar că a supravieţuit disecţiei, însă toate organele s-au regenerat în fiecare dintre cele trei secţiuni.

„Niciodată nu a fost descoperită o asemenea capacitate regenerativă în rândul unei specii solitare care se reproduce sexual”, au notat cercetătorii.