Noul primar al comunei Valea Lupului: Șase decizii importante în prima săptămână de mandat

0
3452

Noul primar al comunei Valea Lupului, Liviu Dulgheru, a început în ritm alert prima săptămână de mandat, cu șase decizii importante privind nevoile cetățenilor. Una din cele mai așteptate proceduri vizează construirea pasarelei peste drumul național, un subiect intens dezbătut ca urmare a accidentelor soldate cu victime pe DN28, care traversează localitatea.

“Prima săptămână de mandat a fost extrem de prolifică. Și de acomodare, dar și cu rezultate. Am discutat cu o echipă de proiectanți despre posibilitatea de a extinde corpul A al Școlii “Mihai Dumitriu”, un proiect de bun augur pentru școlarii din comună. Am obținut avizul de la DRDP Iași pentru a demara anveloparea/construirea stațiilor de autobuze de la E583/DN28. Totodată, am deblocat proiectul Grădiniței nr.2, prin identificare sursei de finanțare, aceasta fiind o veste excelentă pentru familiile cu copii mici din comună. E un proiect așteptat, cu probleme care și-au găsit, în sfârșit, rezolvarea! Am depus la Compania Națională de Investiții două proiecte: primul e referitor la modernizarea prin asfaltare a 10 km de drumuri; cel de-al doilea proiect depus are în vede construirea unei pasarele pietonale peste E583/DN28. Am demarat procedurile legale și am solicitat autorizația de construcție pentru betonarea străzilor Viorelelor și Crizantemei. Utilajele pe aceste străzi vor fi pe teren in data de 9/11/2020. Am răspuns pozitiv solicitărilor cetățenilor de a avea câteva întrevederi pentru soluționarea unor probleme curente. În acest sens, m-am văzut și am discutat cu locuitorii de pe străzile Prieteniei, Castanului si Mestecăniș. Mă bucur că am găsit consens și soluții pentru situațiile semnalate.”, a precizat primarul comunei Valea Lupului, Liviu Dulgheru.