Deputatul PNL Iași, Alexandru Muraru, a făcut primele declarații după preluarea interimatului la șefia filialei județene PNL.
Președintele interimar a subliniat că principala preocupare în mandatul său rămâne bunăstarea ieșenilor și promovarea proiectelor de dezvoltare locală și regională.
“Mă onorează decizia de astăzi a Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, prin care am fost desemnat președintele interimar al Organizației Județene PNL Iași. Este o răspundere foarte importantă pe care o am, ea vine într-un moment în care construirea încrederii în PNL Iași trebuie să fie o prioritate absolută. Misiunea este și va rămâne preocuparea pentru comunitatea ieșeană. Politica noastră rămâne angajamentul luat în fața ieșenilor pentru dezvoltarea și bunăstarea acestei regiuni. În aceeași măsură, integritatea și buna guvernare trebuie să fie principii de bază ale noastre. Sunt un om integru și mi-am construit cariera profesională în afara politicii. E o garanție că principiile mele vor schimba în bine modul cum abordăm politica. Îi asigur pe ieșeni de deschiderea noastră pentru transparență și dialog, și vom continua să fim alături de ei în dezideratele lor. Pot spune că vom munci mai mult, mai bine și mai eficient pentru proiectele Iașului!”, a declarat Alexandru Muraru.
Noul președinte a reiterat deschiderea pentru dialog și transparență față de ieșeni și a enumerat liniile directoare ale mandatului interimar.
“PNL va continua să fie un partener al ieșenilor, un promotor al dezvoltării economice și al respectului față de cetățeni. PNL Iași este principala forță politică a municipiului și județului, iar obiectivele noastre sunt punerea în aplicare a programului administrativ pentru care ieșenii ne-au acordat încrederea și reorganizarea internă pentru consolidarea politică și organizațională.
Am convingerea că mă pot așeza la masă cu toți actorii politici, atunci când vine vorba despre proiectele Iașului și ale comunităților! Nimic și nimeni nu poate condiționa acest dialog de ideologii sau grupuri politice atunci când vine vorba despre Autostrada A8, despre Spitalul Regional de Urgență, Aeroportul Internațional Iași, parcuri industriale pe care le demarăm, despre Stadion și Sală Polivalentă, despre reabilitarea școlilor și grădinițelor, fonduri pentru universități, bani pentru obiectivele culturale și de patrimoniu și atâtea altele. Toate acestea sunt obiectivele mele!
Vreau să am un dialog permanent cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, cu mass-media, cu grupurile de reflecție pentru că putem construi împreună orice proiect, așa cum alte comunități au reușit!
Fac, totodată, apel la ieșenii care doresc sa pună umărul pentru binele comunității: veniți alături de noi, ușa PNL Iași este larg deschisă pentru orice ieșean care dorește să se implice politic. Fac apel la colegii mei: PNL are o istorie de peste 140 ani. Forța filialei noastre nu va sta într-un om, ci în tradiția, valorile și acțiunile noastre de-a lungul ultimilor ani pentru binele comunității. PNL a câștigat alegerile locale categoric în 2020, având astăzi la Iași peste 50 de primari și aproape 700 de consilieri locali și județeni, ceea ce confirmă că mă aflu în fața celei mai mari răspunderi față de așteptările acestor comunități. Aveți în mine un partener loial și deschis”, a completat Alexandru Muraru.