Noi tarife pentru permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare

0
814

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 17 iunie, au fost stabilite noi tarife pentru permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, este vorba despre 89 lei – permis de conducere şi 49 de lei – certificat de înmatriculare.

„Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care au achitat taxele aferente eliberării permisului de conducere şi/ sau a certificatului de înmatriculare anterior datei de 17.06.2020, se acordă un termen de graţie de 30 de zile calendaristice pentru utilizarea acestora la vechiul tarif, fără plata diferenţelor de preţ. După expirarea celor 30 de zile, cetăţenii care au achitat taxele anterior datei de 17.06.2020 vor achita şi diferenţa de preţ existentă între tarifele practicate până la data de 17.06.2020 şi cele în vigoare după această dată”, precizează comunicatul DRPCIV.