Municipiul Iași va avea un nou Plan de calitate a aerului

0
1078

Primăria a publicat varianta finală a planului de calitate a aerului în Municipiul Iaşi. Documentul analizează situaţia existentă şi stabileşte principalele proiecte care trebuie implementate, în perioada 2018 – 2023, astfel încât să fie reduse efectele poluării cu particule în suspensie (PM10).

Planul a fost întocmit în baza unui studiu de calitate a aerului elaborat de Enviro Ecosmart SRL şi urmează să fie aprobat în plenul Consiliului Local. Principalele surse de poluare cu particule în suspensie la nivelul Municipiului Iaşi sunt reprezentate de arderile din sectorul energetic, procesele de producţie (industria metalurgică, industria chimică etc.), traficul rutier şi sistemele individuale de încălzire a locuinţelor (surse de suprafaţă). Contribuția transportului de circa 70% din totalul de particule în suspensie este datorată în principal lipsei șoselei ocolitoare care să preia traficul greu, stării precare a căilor rutiere, gradului de salubritate nesatisfăcător a acestora, îndeosebi prin neîndepărtarea materialului antiderapant, stării tehnice și de curățenie a vehiculelor. Din perspectiva populaţiei potenţiale expuse la poluare considerăm că peste 290.000 locuitori pot fi afectaţi de poluare”, se arată în plan.

Cele mai afectate de poluare cartiere sunt Păcurari, Alexandru cel Bun, Centru, Socola – Nicolina, Galata, Frumoasa şi Tudor Vladimirescu. Din punctul de vedere al traficului, cel mai mare flux de maşini este în zona Gară – intersecţie Podul de Piatră (peste 32.000 vehicule în 24 ore), dar fluxuri mari de maşini (peste 22.000 de vehicule) sunt înregistrate şi în zone precum Podu Roş, Tudor Vladimirescu şi Târgu Cucu.

Din perspectiva traficului greu, factor important de poluare, se observă că cele mai multe fluxuri de trafic greu de peste 1.500 de camioane pe zi se consemnează la intrarea dinspre vest în Municipiul Iași via DN28/DE583/DE58 în comuna Valea Lupului. Valori mari, în intervalul 1.000 – 1.500 camioane, se înregistrează pe șoseaua Păcurari și mai departe pe strada Canta. Cele mai blocante intersecții din perspectiva traficului greu rămân intersecția Podu de Piatră, Gară, Țesătura, Bucium/intersecție cu Poitiers și șoseaua Nicolina cu bulevardul Poitiers (zona Selgros).