Municipalitatea va premia elevii de zece ai Iașului – aceștia vor primi tablete

0
805

Ziarul de Iași informează că „zeciştii“ de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor fi premiaţi de către municipalitate. Aproape 70 de elevi (50 de elevi şi 18 absolvenţi de liceu) vor primi, din partea Primăriei, o tabletă, o diplomă şi o coroniţă.

Un astfel de eveniment a mai fost organizat de instituţie şi în anii precedenţi. De data aceasta, printre premianţi se află şi una dintre fetele primarului Mihai Chirica, care a luat nota 10 la Evaluarea Naţională.

Manifestarea va avea loc joi, începând cu ora 9, în incinta Amfiteatrului Palas (Teatrul de Vară). Potrivit unui comunicat al Primăriei, evenimentul va fi organizat în conformitate cu restricţiile impuse de regulile privind prevenirea răspândirii bolii Covid-19.

„Astfel, în intervalul orar 9.00 – 9.45, în incinta Amfiteatrului Palas, va intra un grup de 25 de elevi (alături de însoţitorii lor) de la Evaluarea Naţională, selectaţi în ordine alfabetică, iar cea de-a doua grupă de 25 de elevi va intra în Amfiteatru în intervalul orar 10.00 – 10.45. În final, intervalul orar 11.00 – 11.30 este rezervat premierii elevilor notaţi cu 10 la Bacalaureat (alături de însoţitorii lor)“, se arată în comunicatul Primăriei.

Municipalitatea va pune la dispoziţia participanţilor, la intrarea în Amfiteatru, măşti de protecţie, soluţii dezinfectante pentru mâini, precum şi apă şi va asigura triajul epidemiologic (verificarea temperaturii corporale) cu ajutorul unui cadru medical.

În acelaşi timp, în incinta teatrului de vară, reprezentanţii municipalităţii vor lua măsuri pentru păstrarea distanţei sociale între persoane care nu fac parte din aceeaşi familie şi pentru circulaţia participanţilor pe fluxuri definite.