Moldova Film Festival dă startul competiției scurtmetrajelor, pentru cea de-a doua ediție a Romanian Creative Week

0
637

Romanian Creative Week (RCW) și Moldova Film Festival, secțiunea de cinematografie a celui mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, dau startul competiției scurtmetrajelor. Concursul va avea loc în cadrul celei de-a doua ediții a RCW, programată la Iași în perioada 20 mai – 30 mai 2022.

Dedicat cinemaului contemporan de artă, Moldova Film Festival își propune să prezinte o selecție a celor mai bune scurtmetraje de artă realizate în ultimul an. Astfel, acest call for projetcs vizează filmele produse în 2021 sau chiar în 2022, care au o durată de cel mult 30 de minute. Cei interesați pot aplica, până în data de 31 martie 2022, completând AICI formularul de pe site-ul evenimentului. Tot în această secțiune poate fi studiat și regulamentul complet al concursului dedicat scurtmetrajelor românești.

Anul trecut, la prima ediție a Moldova Film Festival, „Sașa și Petre” (2020), în regia lui Luca Istodor, a câștigat competiția scurtmetrajelor de la Iași. Filmul, realizat printr-o tehnică de animație tip stop-motion, pornește de la povestea reală a vieții cineastului și scriitorului român Petre Sirin (1926 – 2003). Această poveste, spusă cu tandrețe prin ochii partenerului său de viață, Alexandru (Sașa) Lupescu, pune lupa pe dificultățile întâlnite de cuplurile de același sex pe durata Decretului 200, care scotea asemenea relații în afara legalității.

Premiul, în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat de către juriul festivalului, compus din Andra Tarara (regizoare), Oana Ghera (director artistic al BIEFF) și Georgiana Mușat (critic de film), care și-a motivat decizia astfel: „Filmul premiat pune în lumină cu candoare și inventivitate o poveste de dragoste a cărei existență era ilegală în ochii statului, reafirmând forța vulnerabilității și militând pentru dreptul la identitate și intimitate”.

După primul call for projects lansat, la finele anului trecut, pentru designerii din lumea modei, și cel de acum, dedicat producătorilor de scurtmetraje, organizatorii RCW 2022 anunță că, în următoarea perioadă, vor urma astfel de concursuri pentru toate domeniile creative din cadrul evenimentului de la Iași.

Despre Romanian Creative Week

Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Parteneri în organziarea acestui amplu eveniment din capitala Moldovei sunt Palas, Primăria Municipiului Iași și Complexul Muzeal Național Moldova Iași.

Amănunte despre RCW, pe www.romaniancreativeweek.ro, pe paginile noastre de FacebookInstagram și pe canalul de YouTube.