Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a prezentat pe pagina sa de facebook cum va arăta aplicația care va monitoriza calitatea aerului.
Costel Alexe – “Iată cum va arată aplicația mobilă la care lucrăm și cu ajutorul căreia oricine se poate informa despre calitatea aerului pe care îl respiră”:
Aplicația va prelua date din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului și îi va da utilizatorului toate informațiile despre calitatea aerului din zona în care se află sau din zona în care vrea să ajungă.
În filmulețul prezentat se poate observa cum utilizatorul selectează zona dorită, iar apoi îi va fi pus la dispoziție un indice general al calității aerului, calculat pe baza unor parametri care pot fi consultați tot în aplicație. De asemenea, pot fi vizualizate și rapoarte, pentru 24 de ore, rapoarte săptămânale, lunare sau chiar anuale.
Ministrul informează că aceasta va fi singura aplicație mobilă din țară care va utiliza date despre calitatea aerului în conformitate cu cerințele europene.