Ministrul Mediului a cerut Iașului un raport al stării de sănătate a populației și măsuri de monitorizare a calității aerului

0
912

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a convocat, luni reprezentanţii municipiilor Bucureşti, Braşov şi Iaşi, care au probleme cu calitatea aerului şi se află sub monitorizarea Comisiei Europene sau sunt chiar în aşteptarea unui verdict de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, în urma discuțiilor, Ministrul Mediului a cerut celor trei entități, un raport privind starea de sănătate a populației.

În urma discuțiilor cu reprezentanţii celor trei municipii, care au recunoscut că au depășiri la indicatorul de poluare cu PM10 (pulberi în suspensie), Ministrul Mediului a precizat că este nevoie de intensificarea implementării măsurilor ce țin de mediu.

„Am avut astăzi (luni, n.r.) discuţii cu cele trei administraţii publice locale din România pe problema infringementului şi a pre-infringementului pe Bucureşti, Braşov şi Iaşi. M-am bucurat că în urma acestor discuţii, administraţiile publice locale enunţate au înţeles că planul de măsuri asumat trebuie să aibă un ritm mult mai alert de implementare. Toate cele trei administraţii publice locale admit că au depăşiri peste cât ar trebui să aibă indicatorii PM10. Important este ca în perioada imediat următoare Bucureştiul, Braşovul şi Iaşiul să-şi intensifice implementarea măsurilor de infrastructură şi a celor ce ţin de mediu. Voi cere un raport Institutului de Sănătate Publică să vedem în ce măsură calitatea aerului din Bucureşti efectiv afectează starea de sănătate a populaţiei. De asemenea, aş vrea să vă spun că voi solicita celorlalte două municipalităţi, respectiv Braşov şi Iaşi, să-şi realizeze aceste rapoarte privind starea de sănătate a populaţiei şi evident voi avea discuţii cu ministrul Sănătăţii, Victor Costache, să sprijine realizarea acestora. În momentul de faţă, atât Primăria Iaşi, cât şi Primăria Braşov au înţeles că au nevoie de aceste rapoarte privind starea de sănătate a populaţiei, raport pe care Bucureştiul îl are astăzi şi care spune foarte clar că avem asociere certă în ceea ce înseamnă zonele cu poluare cu PM10 şi incidenţa cazurilor de infarct miorcardic şi a tuturor celorlalte boli cardiovasculare“, a declarat Costel Alexe.

Drept consecință, Ministerul Mediului va extinde Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului. Astfel, la reţeaua staţiilor de monitorizare din Bucureşti se vor mai adăuga încă trei, iar la Braşov şi la Iaşi vor fi achiziţionate în acest an două laboratoare mobile de măsurare a calităţii aerului.