Ministrul Fondurilor Europene: România solicită Comisiei Europene un set de măsuri pentru sprijinirea economiei post COVID-19

0
794

România, prin Ministerul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, solicită Comisiei Europene un set de măsuri pentru sprijinirea economiei, care este alcătuit din două planuri.

În cadrul Inițiativei de Investiții pentru Combaterea Coronavirusului (CRII și CRII+), inițiată de Comisia Europeană, Ministerul Fondurilor Europene a susținut recent un set de măsuri care să permită combaterea concretă a efectelor negative ale pandemiei, se arată în comunicatul oficial.

Pachetul de solicitări din partea României are în vedere două planuriflexibilizarea și transferul între fonduri, respectiv asigurarea unui capital de lucru pentru afacerile ce au nevoie de sprijin. Este important de precizat că vorbim de capital de lucru nerambursabil”, a spus ministrul Marcel Boloș.

Cele mai importante măsuri propuse de România și agreate de Comisie sunt:

  • Flexibilitatea alocării de sume între fonduri (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune);
  • Flexibilitatea alocării de fonduri între programele operaționale;
  • Flexibilitatea alocării de fonduri între categoriile de regiuni, adică sprijinirea tuturor localităților din România afectate de COVID-19;
  • Reducerea concentrării tematice, adică posibilitatea transferării de la cercetare la mediul de afaceri;
  • Cofinanțarea integrală a cheltuielilor declarate începând cu 1 iulie până pe 30 iunie 2021;
  • Renunțarea la solicitarea evaluării ex-ante pentru instrumentele financiare pentru finanțarea capitalului de lucru.

„Nu vorbim de alocări suplimentare, ci de o reprioritizare a nevoilor în acord cu realitățile sociale și economice actuale fără a afecta țintele avute în vedere de România”, explică Marcel Boloș.

„Ca răspuns la pandemia actuală, Comisia Europeană urmărește flexibilitatea folosirii Fondurilor Europene Structurale și de Investiții pentru combaterea efectelor crizelor sanitare și economice. Măsurile înaintate către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene prevăd două propuneri de modificare a Regulamentului UE 223/2014 pentru introducerea unor măsuri specifice, dar și de modificare a Regulamentului UE 1303/2013. Scopul Inițiativei Comisei este mobilizarea rapidă și eficientă a finanțărilor disponibile din Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI)”.

Alocarea totală este de 37 miliarde euro, dar presupune o complementaritate decizională la nivelul fiecărui stat, pentru a-i ajuta și proteja pe cei mai vulnerabili dintre cetățeni.

Totodată, ministrul Marcel Boloș are în vedere devansarea începerii implementării viitorului Program Operațional pentru Combaterea Sărăciei, astfel încât acesta să devină operațional de la 1 ianuarie 2021 pentru a veni astfel în sprijinul românilor afectați de contextul economic preconizat. Programul este finanțat din fondurile alocate României în viitoarea perioadă de programare, 2021-2027.

Reamintim că România va putea beneficia de 3,1 miliarde de euro, după ce Parlamentul European a aprobat ajutorul economic de 37 de miliarde de euro pentru țările UE afectate de COVID-19.

Programul Operațional pentru Combaterea Sărăciei va finanța următoarele tipuri de intervenții:

  • Ajutorarea persoanelor dezavantajate cu alimente, rechizite și puericultură;
  • Incluziunea socială, precum combaterea abandonului școlar, conform strategiilor DLRC, respectiv activitățile din afara strategiilor DLRC precum dezinstituționalizarea, combaterea sărăciei sau migranții;
  • Servicii sociale de ocupare și de sănătate, conform strategiilor de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC);
  • Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii sociale, educaționale, de agreement și sportive.

Săptămâna trecută Ministerul Fondurilor Europene a pregătit un pachet de măsuri fără precedent care vin în sprijinul sănătății și al economiei, adoptat recent de Guvernul României prin OUG 43/06.04.2020.