Generalul-locotenent în retragere Ion Dobran, erou al celui de-al Doilea Război Mondial, a murit vineri la vârsta de 102 ani.
“Este zi de doliu pentru aviaţia militară! Generalul-locotenent (rtr.) Ion Dobran ne-a părăsit astăzi şi s-a înălţat către Escadrila din Ceruri”, a scris ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, pe pagina sa de Facebook.
Acesta şi-a exprimat întreaga lui compasiune şi a transmis condoleanţe familiei.
“Veteran aviator, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, general-locotenent Ion Dobran (rtr.) a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admiraţie şi respect pentru tinerele generaţii. Dăruit cu pasiunea pentru zbor, şi-a modelat întreaga viaţă după principii ferme şi idealuri înalte. Absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie, promoţia 1941, a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 şi împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească!“, a mai scris ministrul Apărării.