Ministrul Afacerilor Externe: Emiratele Arabe Unite donează României 3 milioane de măști, 2,7 milioane de mănuși și 37.000 de combinezoane de protecție

0
792

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat joi în ședința de guvern că România va primi vineri și sâmbătă un ajutor medical consistent din partea Emiratelor Arabe Unite, care va sosi la bordul unor zboruri speciale.

Aceste curse aeriene vor aduce o donație de echipamente medicale din partea Guvernului Emiratelor Arabe Unite. către Guvernul României. Este vorba despre 3 milioane de măști și 2,7 milioane de mănuși de examinare, 84.000 de mănuși de protecție, 37.000 de combinezoane, 20.500 de ochelari de protecție, a enumerat Bogdan Aurescu.

“Îmi permiteți să exprim mulțumirile noastre deosebite atât către Guvernul din Emiratele Arabe Unite, cât și către ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la București, domnul Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, care a avut un rol excepțional în obținerea acestei donații foarte necesare pentru Guvernul României”, a spus Bogdan Aurescu, ministrul de externe, la începutul ședinței de guvern.

“Cu siguranță, normal, chiar putem hotărî de comun acord să-l și primim, ca să-i exprimăm direct gratitudinea noastră pentru acest ajutor extrem de benefic și de util”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.