Ministerul Mediului colaborează cu peste 200 de experți la dezvoltarea Strategiei Naționale Forestiere a României pentru următorul deceniu

0
978

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a început procesul de fundamentare a opțiunilor strategice pentru dezvoltarea politicii forestiere a României pentru următorii 10 ani, cu sprijinul a peste 200 de experți în domeniu. Demersul se va finaliza cu cel mai actualizat document care va include opțiunile factorilor interesați din sector în ceea ce privește politica publică care ar trebui să fie aplicată de autoritatea centrală în următoarea decadă, informează instituția într-un comunicat

României îi lipsește o strategie pentru pădurile țării, care să fie urmată de toți actorii din acest sector. Fără aceasta riscăm să ne trezim cu provocări climatice sau de altă natură pentru care să nu fim suficient de pregătiți. Anul acesta, vremea rea a pus la pământ păduri întregi din Europa: peste 200 de milioane de metri cubi de lemn au fost doborâți de manifestările severe ale vremii. România a fost printre cele mai puțin afectate state de acest fenomen. Însă, schimbările climatice și adaptarea pădurilor la acestea, protejarea biodiversității și amenințările ei, lemnul de foc necesar populației, provocarea de a asigura resurse pentru industria lemnului, preocuparea pentru surse continue de finanțare pentru întregul sector – sunt teme care trebuie gândite și planificate în proiecția următorilor 10 ani. Sper ca acest document pe care-l vom finaliza în luna noiembrie să fie o bază solidă pentru viitoarea Strategie Națională Forestieră a României”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Potrivit ministerului, cei peste 200 de experți sunt reprezentanți ai universităților de profil, institutelor de cercetare, ocoalelor silvice de stat și private, gărzilor forestiere, asociațiilor de proprietari de păduri, organizațiilor non-guvernamentale, dar și ai industriei de exploatare și prelucrare a lemnului. 

Aceștia vor participa la discuții în cadrul a trei grupuri de lucru stabilite în acest sens: grupul socio-economic, grupul de mediu și grupul de guvernanță.

Întâlnirile grupurilor de lucru sunt programate în perioadele 7-20 septembrie 2020 și 19 octombrie – 7 noiembrie 2020, iar începând cu 16 noiembrie, anul curent, documentul rezultat va fi dezbătut public.

Conform calendarului de lucru, documentul privind opțiunile strategice pentru dezvoltarea politicii forestiere din următorii 10 ani va fi finalizat până la 30 noiembrie 2020

Informații suplimentare privind cadrul metodologic și calendarul de lucru pot fi consultate aici.