Mihai Chirica cere Ministerului de Interne să preîntâmpine organizarea de convoaie către Iași, de hramul Sfintei Parascheva / Mesaj către pelerini: “Nu veniți. Nu vă hazardaţi, pentru că nu asigurăm condiţii ca în anii precedenţi”

0
952

Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat luni că a cerut Ministerului de Interne să preîntâmpine, prin intermediul prefecturilor, organizarea de convoaie auto care să vină la Iaşi cu pelerini de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, informează G4 Media.

Mihai Chirica a anunțat că nu vor fi asigurate locuri de parcare și nici nu va fi oprită circulația, iar în plus nu se organizează Serbările Iașiului, nu vor fi focuri de artificii, nici sărbătoarea vinului, nici târgul meșteșugarilor și nici masa pelerinilor de după slujba din 14 octombrie.

Mihai Chirica a spus că pericolul răspândirii coronavirusului este ridicat şi că primăria nu va asigura parcarea autocarelor cu credincioşi care vor veni la Iaşi în perioada următoare.

În acest an nu organizăm Sărbătorile Iaşului. Ceea ce se face este ca o formă de prevenţie care să preîntâmpine sosirea unui număr mare de pelerini. Este dreptul legitim al oricărui cetăţean de a se deplasa, dar noi luăm toate măsurile necesare pentru a evita riscul epidemiologic. Nu va fi foc de artificii, nu va fi sărbătoarea vinului, nici târgul meşteşugarilor. Nu se vor organiza acte de comerţ. Şi asta pentru că s-a constatat o creştere alarmantă a numărului de infectări. Vom lua măsuri pentru a preîntâmpina apariţia unor grupuri de cetăţeni din România sau din Iaşi care vor dori să ajungă pe la raclă. Am cerut Ministerului de Interne să transmită către toate prefecturile din ţară să preîntâmpine organizarea de convoaie care se îndreaptă spre Iaşi”, a afirmat edilul Mihai Chirica, citat de News.ro.

El a făcut apel la credincioşi să nu se hazardeze şi să vină la Iaşi, pentru că nu vor fi asigurate condiţii ca în anii precedenţi.

”Noi nu asigurăm locuri de parcare pentru autocare. Deci nu veniţi pentru că va fi foarte greu să găsiţi locuri de parcare. Nu închidem circulaţia. Nu vă hazardaţi, pentru că nu asigurăm condiţii ca în anii precedenţi”, a subliniat primarul Mihai Chirica.

El a spus că rândul pelerinilor care se va forma pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane „va fi construit în aşa manieră încât să nu intre în contact cu nicio curte”.

„Vom asigura împreună cu Mitropolia materiale dezinfectante. Vom avea voluntari care vor trece pe la fiecare pelerin pentru a se dezinfecta. Vor fi montate corturi epidemiologice din 300 în 300 de metri, acolo vor primi apă şi hrană. Nu va mai fi nici masa pelerinilor de după slujba de pe 14 octombrie. Slujba se va desfăşura într-un perimetru închis şi nu vor fi decât 500 de scaune puse la dispoziţie de primărie. Facem apel la ieşeni să nu se îmbulzească în această perioadă spre Catedrala Mitropolitană. Să le dăm voie celor din afara Iaşiului, pentru că noi avem ocazia să ne ducem la sfântă şi în alte momente ale anului”, a precizat primarul Mihai Chirica.

Întrebat dacă este normal ca un număr mare de persoane să vină la Iaşi în perioada următoare, Chirica a răspuns: „Eu nu consider că este normal, dar nu pot eu, ca primar, să iau un drept legitim de deplasare a populaţiei. Noi ne organizăm doar într-o manieră preventivă. Noi nu încurajăm să fie sărutată racla, pentru că nu sunt condiţii fireşti de desfăşurare a unei sărbători religioase”.

Racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie.