Membru USR, noi dezvăluiri despre modalitățile de manipulare ale votului în partid și despre “democrația lui Barna” în care câștigătorii alegerilor interne care nu îl susțin sunt invalidați

0
914

Pe măsură ce data alegerilor parlamentare se apropie, tensiunile din interiorul Alianței USR-PLUS cresc și tot mai mulți membri fac dezvăluiri în legătură cu scindările din interiorul partidului.

Într-o postare pe contul său personal de facebook, Iosif Prodan, membru USR, face câteva precizări:

“Sigur ați auzit de scandalurile recente din USR. Credeam sincer că după episoadele absolut tîmpite de acum un an cu excluderile și suspendările abuzive, lucrurile s-au calmat și putem să ne concentrăm pe construit și făcut treabă. Dar se pare că Barna nu e de aceeași părere. Iar noi, useriștii veniți din stradă, de la proteste și din societatea civilă, nu sîntem genul ăla care tac și ascund gunoiul sub preș. Am oprit Roșia Montană, am oprit OUG13, am trimis PSD-ul în irelevanță prin campaniile pe care le-am făcut în ultimii ani și crezi că vii tu, Barna, care n-ai fost în stare să învingi la vot o semi-analfabetă, să schimbi votul nostru cu decizii luate din pix? Timp de 4 ani în Parlament, în loc să-i trimiți la colț pe alde Iordache și Șerban Nicolae, mai degrabă te-au influențat ei pe tine. Nasol bilanț” – precizează acesta.

Acesta a formulat o serie de explicații cu privire la întrebările și nelămuririle care au circulat în ultimul timp în spațiul public, aprobându-l pe Vlad Alexandrescu care a declarat la Epoch Times că “avem USR-ul pe care-l merităm”, “adică pe care îl merităm noi toți, ca cetățeni care-și doresc o schimbare în politica românească” – specifică acesta.

“Încă de acum 2 ani de cînd gașca lui Clotilde de la Sectorul 1 îmi făcea sesizări interne și mă amenințau cu suspendări și alte mizerii mă tot gîndesc dacă nu cumva am greșit partidul” – se întreabă Iosif Prodan.

Redăm în continuare fragmente din postarea membrului USR:

“• De ce nu reușiți să schimbați lucrurile în bine în partid?

Parțial pentru că USR a fost capturat de Echipa Barna (cum pompos s-au autointitulat) (…). Pe de altă parte, eforturile noastre interne de a echilibra raportul de forțe dintre Barna și opoziție (în care mă situez) a fost complet anulat de fuziunea cu PLUS. Deși aveam speranțe că poate or fi mai mulți oameni de bună-credință acolo cu care putem discuta în alți termeni decît “Iosif, dacă nu-ți dai demisia de la Comisia de Arbitraj, îți facem sesizare” (asta îmi zicea nu demult viitorul viceprimar de la Sectorul 1, iar sesizarea urma să fie făcută de reprezentantul USR PLUS în BEC, a propos). Am votat cu mînuța mea fuziunea, că am fost delegat, dar după episodul de weekend-ul trecut de la filiala USRPLUS București, îmi vine să-mi tai degetele cu care am dat click pe votul ăla, de nervi cum de am fost atît de prost.

• Bun, dar au cîștigat la vot – care-i problema?

Eh, aici e buba în USR, despre care poate n-ați aflat încă. Noi cică sîntem un partid democratic și deciziile se iau la vot. Nu-i chiar așa. Că și votul ăsta democratic se poate manipula într-un hal fără de hal (…). Am trăit pe propria piele de candidat intern schemele astea așa că știu ce zic și cum funcționează. Vin 100 membri să voteze. Fiecare membru poate vota 10 nume din 30 candidați înscriși într-o cursă. Teoretic acești 100 membri o să voteze random în funcție de preferințele proprii, de candidații pe care îi cunosc, de ideologie, de discurs etc iar cel care ia mai multe voturi cîștigă. Dar asta doar teoretic, căci dacă eu vreau să controlez rezultatul, o să iau din ăia 100 membri vreo 40 care să voteze toți, identic, aceeași combinație de 10 nume. Restul de 60 o să voteze random, tot felul de combinații de nume, dar ghici cine cîștigă? Votul organizat, ăla cîștigă. În folclorul intern chestia asta se numește “autobuz”. Asta pentru că voturile sînt identice și dacă le desfășori într-un excel seamănă destul de bine cu un autobuz. Și mai ales pentru că oameni care primesc în plic (pe mail, pe telefon, pe ce vreți voi) o listă de nume și o votează întocmai vă dați seama că n-au nicio legătură cu USR sau cu spiritul reformator, meritocratic pe care îl clamează acest partid. Sînt niște pasageri într-un autobuz electoral, aduși compact la vot, cînd trebuie, iar în rest sînt niște anonimi în viața internă a partidului. Ba uneori șeful de filială care profită de pe urma acestei scheme le mai și plătește cotizațiile. Da, așa a ajuns Clotilde candidata USR la Primăria Sector 1. Și fix așa, cu metoda “autobuzul” au obținut Năsui și Voiculescu cei 70 delegați pe care și-i doreau. E ilegal? Nu. E nestatutar? Nu. E imoral? Aici vă las pe voi să răspundeți.

• Deci cine va fi pe listele pentru Parlament la București?

Vă dați seama că dacă Echipa Barna și PLUS-ul condus de Vlad Voiculescu (în paranteză fie spus, îl apreciez pentru munca de ONG-ist, e evident un om foarte empatic, dar e un animal politic foarte primitiv) și-a pus cu mîna 70 oameni din 70 locuri disponibile cam ce rezultate credeți că ies? Numai oamenii lor, evident. Fără Florina Presadă, fără Vlad Alexandrescu, fără Cristi Seidler – just to name a few, dar mai sînt mulți alții, oameni care au muncit să țină sus încrederea electoratului în USR și evident, scorul partidului. Și acum că scorul e încă bunicel, ia să bage Barna oamenii lui pe munca altora. Meritocrație, nene. Iar cei care vor pierde, vorba lui Cioloș gură-slobodă, aseară la Digi “e normal să fie nemulțumiți”, întrebat fiind ce părere are despre declarațiile Florinei date cu cîteva ore înainte. Deci ce zici frantz, că Florina pierde? De unde știi? Sau nici măcar aparențele nu te mai chinui să le menții?

Însă am aflat ieri o mega tîmpenie pe care vor s-o facă cuplul ăsta de mari politicieni (Năsui-VeVe) și asta m-a și determinat să scriu ce citiți acum. Au făcut un regulament special pentru acest vot. Ei zic așa: fiecare delegat ia din cei 125 candidați la parlamentare pe București cîte 37 nume la Camera Deputaților și 17 la Senat (exact cîte locuri sînt pe lista oficială) și îi pune pe ăștia în ordinea în care ar vrea să fie (mai sus pe listă înseamnă poziții eligibile, mai jos înseamnă ne-eligibil). All good, am votat așa și la alegerile interne pentru Europarlamentare. Numai că departajarea se face în felul următor (citez din regulamentul aprobat de Năsui ieri dimineață): “Candidatul care obține cel mai mare număr de voturi pentru o anumită poziție este desemnat pentru acea poziție.” (…) Practic n-are nicio valoare că 34 din 70 de delegați te-au pus pe prima poziție dacă ceilalți 36 au pus pe atcineva. Nu e gen că ieși pe locul 2, nu ieși pe niciun loc, pleci acasă :)) Are vreun sens pentru voi? Că pentru mine n-are. E o mizerie și atît. Ca să nu mai zic că asta cu ordinea înseamnă că (1) n-au încredere nici în proprii delegați, să nu cumva să voteze “liber”, cu propria minte și (2) o majoritate de 51% poate cîștiga tot. Restul de 49% iau fix 0. Urmăriți rezultatele de sîmbătă seară-duminică dimineață și o să vedeți. Vă pun și poze cu rezultatele dacă vreți, să vedeți și voi ce mizerii se întîmplă în partidul ăsta.

• Deci ce înțelegem noi din toate explicațiile astea?

Că atunci cînd nu reușesc să se impună la vot (în luptă dreaptă sau mai pe șmen, Clotilde style), îi exclud/suspendă/invalidează pe ăia care au cîștigat, dar nu trebuiau s-o facă. Asta e “democrația” lui Barna și slava bogu că omul ăsta n-a ajuns Președinte. Naiba știe ce idei crețe îi mai treceau prin minte”.

În încheiere, acesta prezintă o captură de ecran în care apare “unul dintre cei 13 membri ai majorității lui Barna din Biroului Național USR, mai exact chiar al 13-lea, cel care are votul de aur cu care Barna face toate prostiile din ultima vreme. Hal de politician, viitor parlamentar de Brăila, amenințînd un coleg” – specifică Iosif Prodan.