Marius Bodea, PNL: “Consiliul de Administrație al TAROM a fost transformat de Ministrul Transporturilor într-un cuib de sinecuriști”

0
876

Numirile recente operate în board-ul companiei TAROM încalcă flagrant prevederi legale și norme morale, este de părere deputatul ieşean PNL, Marius Bodea. Astfel, în componența noului Consiliu de Administrație girat de către Ministrul Lucian Șova s-ar regăsi personaje controversate care au fost îndepărtate la un moment dat din funcțiile deținute în acest organism pentru că au adus grave prejudicii companiei TAROM.

“Domnul Țiclea Tiberiu a fost revocat din funcția de Director General Administrativ printr-o  Hotărâre AGA din anul 2016 pentru că nu și-a  îndeplinit obiectivele și criteriile de performanță pentru anul 2015 prevăzute în contractul de mandat.

Acum  este numit membru în CA deși legea  interzice acest lucru!  Domnul Țiclea nu mai putea  candida  timp de 5 ani pentru un post într-un Consiliu de Administrație conform art 30 din OUG 109/2011.Desemnarea acestuia în noul consiliu de administrație intră în sfera legii penale, indiferent cum se numește partidul de guvernământ sau ministrul ce a făcut numirea.

Se pare că pentru domnul ministru  respectarea literei legii este facultativă și a închis ochii la acest abuz cu bună știință!

Numirea domnului   Guido Retter Administrator în Consiliul de Administrație frizează nu numai bunul –simț, dar și cele mai elementare reguli morale. Acest domn se află  în situații litigioase cu acționarii Companiei TAROM (MT si ROMATSA). Oare cum va reuși domnul Guido Retter să fie loial companiei și să  respecte prevederile Legii 31/1990 privind societățile comerciale care îi impun să îşi exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societății şi ale celorlalți acționari?

Pe lângă aceste două personaje regăsim în galeria de figuri care populează noul CA al TAROM oameni de casă pe care îi recomandă doar afilierea lor politică la PSD. Elena Petrașcu Secretar General în  MT care a fost  adusă în fruntea Ministerului după ce  domnul Șova a făcut cu ea echipă pe când era Ministrul Comunicațiilor,  Stefan Bogdan Cosmin fost secretar de stat la SGG pe filieră PSD, Georgeta Budeanu Director în cadrul Poștei Române, tot PSD. Dorește ministrul transporturilor transformarea CN TAROM în filiala aeriană a PSD sau poate reinventarea TAROM ca operator de corespondență poștală?

CA-ul TAROM a fost înțesat cu oameni pe care nu îi recomandă absolut nimic din punct de vedere profesional și au fost eliminați  de pe lista scurtă  marii profesioniști din aviația română: Nicu Stoica, fost Director General  al CIAS, George Rotaru (Director General Aeroclubul României), George Barbu (Director General Școala Superioară de Aviație), Cosmin Peșteșan fost Director General CNAB și specialist al direcției de aviație din minister.

Prin această manevră ministrul transporturilor a reușit  să deprofesionalizeze și această companie  și să o transforme într-o sinecură PSD-istă, așa cum a procedat acest Guvern, din care face parte,  cu toate companiile de stat.

Dacă ministrul Șova ar înțelege cum funcționează o astfel de companie ancorată profund în mediul concurențial  ar fi putut  realiza de ce nu aveau ce să caute servitorii de casă ai PSD la conducerea ei. Carnetul de membru de partid PSD nu te face în aviație mai profesionist , ci dimpotrivă!

Îi solicit  domnului ministru, Lucian Șova, să reevalueze întregul proces de selecție care a fost viciat și care ridică mari semne de întrebare în legătură cu legalitatea sa!  În caz contrar, va fi direct responsabil de decăderea TAROM care are în fruntea sa un CA profund politizat și incapabil să relanseze compania”, a declarat Marius Bodea, secretar al Comisiei pentru transporturi și infrastructură și raportor pe domeniul aviației.