Ludovic Orban: “Va fi o creştere a salariului minim”

0
796

Premierul Ludovic Orban a avut, luni, o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Obiectivul Guvernului Orban este ca proiectul de hotărâre privind stabilirea salariului minim să fie înaintat în dezbatere şi adoptat până la sfârşitul lunii noiembrie.
”Va fi o creştere a salariului minim. Vrem ca la baza deciziei creşterii salariului minim să stea un studiu foarte serios, o analiză de impact. Am convenit ca un grup de specialişti din Ministerul Finanţelor, din structura Secretariatului General şi din Ministerul Muncii să pregătească un astfel de studiu de impact. După ce vom avea un punct de vedere fundamentat, vom începe negocierile cu patronatele şi cu sindicatele. Măsura ar trebui adoptată cel târziu până la finele lunii noiembrie – începutul lunii decembrie, astfel încât mediul de afaceri să ştie din timp cu cât va creşte salariul minim”, a declarat premierul Ludovic Orban.