Ludovic Orban salută “momentul istoric” de peste Prut: Maia Sandu va aduce Republica Moldova mai aproape de România și UE

0
773

Prim-ministrul Ludovic Orban a transmis luni un mesaj de felicitări pentru Maia Sandu pentru victoria categorică din alegerile prezidențiale, precizând că “suntem martorii unui eveniment cu adevărat istoric pentru Republica Moldova”.

Maia a demonstrat că alegerile pot fi câștigate și cu o campanie onestă și decentă. Am convingerea că va fi preşedintele așteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare. Un preşedinte competent şi responsabil care va moderniza țara şi o va aduce mai aproape de România şi de Uniunea Europeană“, a scris Orban, pe Facebook.

Premierul a dat asigurări că Guvernul României va rămâne un partener loial al Republicii Moldova și va sprijini inițiativele noului președinte atât de la București, cât și la Bruxelles.

“Am crezut de la început în Maia atunci când mulți nu îi acordau nicio șansă în fața lui Igor Dodon. PNL a fost și va rămâne alături de colegii de la PAS în cursa lor de a câștiga și guvernarea”, a conchis el, după ce un mesaj de felicitare a venit și din partea președintelui Klaus Iohannis.

Candidata pro-europeană Maia Sandu a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Republica Moldova, învingându-l pe președintele în exercițiu, socialistul pro-rus Igor Dodon, devenind deopotrivă al șaselea președinte din istoria țării și prima femeie în această funcție la capătul unui scrutin considerat decisiv pentru viitoarea orientare strategică a Chișinăului, scrie CaleaEuropeană.ro.

După centralizarea a 99,86% din voturi, Sandu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, a obținut 57,63%, reprezentând 938.390 din sufragii, în timp ce Dodon a fost votat de 689.980 de cetățeni, reprezentând 42,37%, informează Comisia Electorală Centrală.

Maia Sandu a câștigat scrutinul și în capitala Chișinău, obținând peste 200.000 de voturi. De asemenea, după numărarea a 97,98% din voturile exprimate în diaspora, candidata pro-europeană a obținut aproape 240.000 de voturi, reprezentând peste 92,86%.

Conform Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, s-au prezentat la urne peste 52% dintre cetățeni. De asemenea, din totalul celor 1,64 milioane de voturi, peste 260.000 au fost înregistrate în diaspora, în ceea ce reprezintă o prezență record în afara țării.

Victoria de la aceste alegeri reprezintă și o revanșă politică, după ce Maia Sandu a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Igor Dodon la o diferență de 67.500 de voturi.

Fost prim-ministru, Maia Sandu, care a lucrat pentru Banca Mondială, a creat o surpriză conducând primul tur al alegerilor prezidenţiale din 1 noiembrie cu 36% din voturi faţă de circa 33% pentru Igor Dodon, datorită unui sprijin fără precedent al alegătorilor care votează în străinătate, comentează AFP.

De asemenea, Maia Sandu a primit sprijin și din partea Bucureştiului, care are legături istorice puternice cu Chişinăul, și mesaje de sprijin din partea președintelui Klaus Iohannis și prim-ministrului Ludovic Orban. Totodată, Sandu a primit mesaje de sprijin din partea ministrului german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, şi a fostului preşedinte al Consiliului European Donald Tusk.