Lucrări avansate la campusul școlar din Belcești. Anul acesta va fi gata!

0
1032

Compania Națională de Investiții a anunțat că lucrările la campusul școlar din comuna Belcești sunt într-o stare avansată iar finalizarea acestora este estimată pentru luna octombrie a acestui an.

“La Campusul Școlar de la Liceul Tehnologic Victor Mihăilescu Craiu din comuna Belcești, lucrările avansează, astfel încât să poată fi finalizate în luna octombrie a acestui an. Proiectul, început inițial în anul 2008 de Ministerul Educației Naționale prin inspectoratul Județean Iași, a fost sistat din lipsă de fonduri din anul 2009. În urma preluării investiției de către CNI se urmărește transformarea unității în campus preuniversitar care să respecte standardele europene și care să ofere facilități de învățământ, cazare și masă atât a elevilor cât și a cadrelor didactice. Proiectul, derulat de Compania Națională de Investiții, are o valoare de 13,25 milioane lei și va oferi facilități moderne de învățământ, cazare și masă atât elevilor, cât și cadrelor didactice”, a anunțat CNI.

“Este un proiect de suflet, pentru care primăria a făcut nenumărărate demersuri în vederea deblocării, continuării și finalizării acestei investiții. Avem nevoie de condiții moderne de educație pentru copii, iar acest pas este extrem de benefic pentru viitorul comunității noastre.”, a precizat primarul comunei Belcești, Constantin Ciobăniță.