Consilierul județean Liviu Bulgaru (53 ani) se află pe lista PNL Iași pentru Camera Deputaților, poziția a patra pentru Camera Deputaților. Actualul director al Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1 Nord-Est a susținut nenumărate proiecte de agricultură pentru județul Iași, contribuind la atragerea de fonduri europene în acest domeniu deosebit de important pentru regiunea de Nord-Est.
Liviu Bulgaru are diplomă universitară obținută la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, Facultatea de Mecanică – specialitatea Mecanică Agricolă și este licențiat al Universității Tehnice Gheorghe Asachi Iași, Facultatea de Mecanică – specialitatea Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară. A finalizat un curs post universitar în managementul institutiilor publice și studii de masterat în specializarea Inginerie Mecanică Agro-Alimentară. În cadrul studiilor doctorale de agricultură ecologică, Liviu Bulgaru a publicat mai multe materiale privind introducerea unor noi tehnologii în agricultură.