Liviu Brătescu (PNL): “Dacă România va avea la finalul anului un alt Guvern, atunci Iașul va avea și un alt șef de CJ”

0
887

Vizita recentă la Iași a Ministrului Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, plină de promisiuni și angajamente financiare pentru reabilitarea Filarmonicii și/sau o nouă clădire pentru Opera Română a fost un prilej pentru Maricel Popa, președintele Consiliului Județean, de a se arăta mare susținător al vieții culturale ieșene, este de părere Liviu Brătescu, președinte al Comisiei Naționale de Cultură Culte și minorități din cadrul PNL. Nimeni nu știe de unde ar putea proveni banii pentru astfel de obiective sau pentru atingerea țintei de 500 de milioane de euro destinați construcției Spitalului Regional de Urgențe, dar asta nu împiedică PSD să facă show-uri mediatice locale cu miniștrii Guvernului Dăncilă-Dragnea, consideră liberalul ieşean.

“Faptele domnului Maricel Popa vorbesc însă de la sine: Consiliul Județean Iași a diminuat anul acesta suma acordată pentru finanțarea unor proiecte culturale inițiate și implementate de diverși operatori culturali, ONG-uri sau instituții culturale.  Incapabil să creioneze un proiect cultural dedicat Centenarului sau să structureze o linie de finanțare corespunzătoare,domnul Popa se așteaptă să credem în promisiunile făcute la Iași de Ministrul Culturii. Domnul Maricel Popa s-a străduit să-i arate lui George Ivașcu apetitul său pentru cultură. Încropind la repezeală un discurs, mai preocupat de evenimente mai fericite de ordin personal, domnul Popa și-a propus să construiască la Iași un nou muzeu numit Vasile Alecsandri, cu manuscrise de la scriitori. Spre aducere aminte, la Mircești, chiar în județul Iași, existăvdeja un muzeu numit „Vasile Alecsandri”, în subordinea Muzeului Literaturii Române Iași. Hotărât lucru, Maricel Popa nu renunță prea ușor la ideile sale, despre care trebuie să creadă că sunt geniale, și reia elemente din programul Centenar pentru județul Iași, aprobat anul trecut de Guvernul Tudose, dar care nu a mai ajuns niciodată să fie implementat. Amator de evenimente mondene, domnul Popa se fălește cu ideea unui Bal al Centenarului, la care vrea sa cheme întregul guvern și Parlament la Iași. Greu de crezut că va folosi această sindrofie pentru a pune în discuție finanțarea autostrăzii Ungheni-Iași-Tg. Mureș sau găsirea celor 500 de milioane de euro pentru Spitalul Regional de Urgențe. În schimb, (încă) partenerul de guvernare al lui Maricel Popa, Varujan Vosganian, nu e foarte sigur ce Guvern va mai putea fi invitat la Iași în decembrie”, a spus Liviu Brătescu.