Legea inițiată de senatorul Iulia Scântei, adoptată ieri: “Supraviețuitorii Colectiv vor beneficia de tratament decontat de MS pe toată durata vieții”

0
1067

Senatorul PNL Iulia Scântei a anunțat că legea pe care a inițiat-o acum un an de zile, astfel încât supraviețuitorii de la Colectiv să beneficieze de tratamente în țară și în străinătate decontate de către Ministerul Sănătății, pe durata vieții, a fost adoptată de Camera Deputaților.

La 30 octombrie se vor împlini 5 ani de la tragedia din Colectiv. Cinci ani în care fiecare dintre cei care au fost acolo – victime, supraviețuitori, au învățat să trăiască din nou. Cinci ani în care ei, familiile și apropiații lor au luptat cu trauma, cu teama și, de multe ori, cu neputința. Teama de a nu avea posibilitatea să urmeze tratamentele dureroase acolo unde le-au început, la clinici si spitale din străinătate pentru că guvernele anterioare au limitat în timp durata acestor deconturi (2015-2020), Statul Român urmărind parcă să fie “rugat” an de an, până la disperare, de către supravietuitori si de familiile lor pentru a le acorda o “pretinsă bunăvoință”. Mi-a fost atât de rușine anul trecut în luna octombrie, când am citit scrisoarea deschisă a tinerilor supravietuitori prin care implorau guvernul de atunci să le prelungească termenul pentru sprijin întrucât nu au reusit să termine toate operatiile si tratamentele dureroase, încât am sunat un tată rămas orfan de propriul fiu rănit la Colectiv, pe Eugen Iancu, și am redactat proiectul de lege ascultându-i durerea din voce. Mi-am invitat apoi colegii senatori să îl sustină si să îl voteze. După votul la Senat, când proiectul a mai avut de trecut un hop la Cameră, am ascultat vocea unei tinere cu nume de împărăteasă, Alexandra Furnea, ea însăși foarte puternică, având parcă alura si destinul muceniței – sotia lui Dioclețian. Vocea Alexandrei, uneori obosită după sesiunile de tratament si mereu temătoare că ea si ceilalti tineri răniți nu se vor mai putea trata fără această lege, mi-a dat curaj, inspiratie si tenacitate. Mie și celorlalti colegi deputati care azi au votat în unanimitate, legea pentru tratamentul victimelor – mari arși de la Colectiv.“, a declarat senatorul Iulia Scântei.

Iulia Scântei a precizat că România este datoare să le asigure supraviețuitorilor Colectiv tratamente și recuperare, deoarece o vindecare completă nu există, ci numai tratamente pentru ameliorarea suferințelor lor.

“Votul de azi nu ar fi fost posibil fără implicarea și sprijinul unui om – ministru, Dr. Nelu Tataru, ministrul sănătății, care a transmis întreaga sa sustinere si a Guvernului PNL din care face parte pentru adoptarea proiectului de lege în forma votată si de Senat. Și îi mulțumesc pentru umanitatea de care a dat dovadă. Legea nu reprezintă un gest de caritate al Statului față de victime. Statul român este dator să le asigure acestora tratamentele si recuperarea; nu există vindecare completă în cazul acestor răni ale tinerilor arși la Colectiv potrivit medicilor, dar există tratamente pentru ameliorarea suferințelor lor, iar lipsa acestor terapii ar însemna agravarea stării lor medicale și chiar decesul. Această lege este forma prin care clasa politica își exprima generic, respectul pentru memoria celor decedati la Colectiv si cere iertare familiilor îndoliate si supravietuitorilor pentru suferintele fizice si morale care le-au marcat destinul. Nu trebuie sa uitam niciodata cã focul din containerul de la fosta fabrică Pionierul, vestigiu hâd al comunismului, precum și numărul mare de victime decedate în spitalele românești au avut între cauze coruptia funcționarilor si nepasarea administratiei, sistemul sanitar nepregătit, dar mai cu seamă dispretul legilor. Legea nu îi mai poate ajuta pe cei 65 de tineri decedați la Colectiv. Pentru ceilalți, pentru supravietuitori, legea votată astăzi este o “punte”. O punte care să le redea încrederea și curajul pe care le-au pierdut acei tineri în autoritățile Statului Român, tocmai cele care aveau datoria să îi protejeze.”, a mai spus senatorul Iulia Scântei.