La UAIC Iași a fost inaugurat primul Creative Business Lab

0
803

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, prin Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), a lansat primul Creative Business Lab din cadrul instituției, un proiect realizat cu suportul mediului de afaceri ieșean.

Inaugurarea proiectului a avut loc în prezența prof. univ. dr. Mihaela Onofrei – prorector și a prof. univ. dr. Teodora Roman – decan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, a reprezentanților companiilor partenere, precum și a unui număr limitat de profesori și studenți, pentru a respecta restricțiile impuse de situația pandemică. Acesta a fost realizat prin contribuția financiară și implicarea a patru companii: Amazon Development Center, Canopy, Iulius și Hindawi.

Dedicat studenților și profesorilor din cadrul FEAA, laboratorul B618 (corp B, et. 3) a fost transformat într-un spațiu modern și dotat la standarde actuale, prin contribuția financiară și implicarea a patru companii: Amazon Development Center, Canopy, Iulius și Hindawi.

Potrivit bzi.ro, proiectul a fost gândit pentru a facilita integrarea de activități creative în procesul educațional și se dorește a fi o invitație la o strânsă colaborare între mediul academic și cel privat, urmând a fi utilizat atât pentru cursuri și seminarii, cât și pentru workshopuri și evenimente susținute de companiile fondatoare, precum și de alți actori ai mediului de afaceri.

Conceptul arhitectural a fost realizat de echipa Mora.architects pornind de la șase concepte dezvoltate de echipe mixte studenți, profesori și absolvenți în cadrul unui workshop de Design Thinking pentru inovarea spațiilor educaționale organizat de lect. dr. Patricea Bertea.

Pe lângă un spațiu inovativ și prietenos, laboratorul pune la dispoziția profesorilor și studenților material didactic pentru metodologii precum Lego Serious Play și Design Thinking, cunoscute și utilizate în mediul corporate pentru susținerea procesului de inovație.

Proiectul B618 – Creative Business Lab este și beneficiar al primei biblioteci de Neuroștiință și Business, prin parteneriatul încheiat de FEAA cu Mind Architect.