În comuna Fântânele, din judeţul Mureş, a fost descoperit cavoul familial al lui Szövérdi Gáspár János, emisarul principelui Gabriel Bethlen la Constantinopol. Construcţia de la începutul anilor 1600 a fost găsită în cursul săpăturilor efectuate în sanctuarul bisericii reformate din localitate, conform Radio România Tg. Mureș.
Cavoul cu boltă, înconjurat de ziduri masive din cărămidă – cu o lungime de 4,3 m, lăţime de 2,7 m şi înălţime interioară de 2,3 m – se pare că nu a fost deschis de când în el au fost înmormântaţi doi bărbaţi adulţi, trei femei adulte şi cinci copii. Resturile pământeşti ale acestora au fost descoperite cu ocazia săpăturilor actuale.
Szilárd Gál, arheolog al Muzeului Judeţean Mureş, a declarat Agenţiei ungare de presă MTI: se pare că inundaţiile Târnavei sau a pâraielor din împrejurimi ar fi umplut cu apă cavoul până la tavan, deoarece rămăşiţele celor înmormântaţi şi bijuteriile lor au fost scoase dintr-un strat de nămol gros de 60-70 cm.
Arheologul a precizat că a fost găsită o verighetă în care a fost gravat numele soţiei lui Szövérdi Gáspár János, Bethlen Zsófia. Au mai fost scoase la iveală trei inele de aur şi un ornament vestimentar din aur. Săpăturile arheologice au fost necesare pentru începerea reabilită bisericii, declarată monument istoric. În cursul săpăturilor a fost descoperită şi fundaţia unei biserici mai mici, din epoca dinastiei Arpadiene.