Klaus Iohannis, primul lider internațional primit la Chișinău de Maia Sandu: Cei doi președinți vor semna marți o Declarație pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Moldova

0
970

Președintele Klaus Iohannis efectuează, marți, 29 decembrie, o vizită oficială la Chișinău, la invitația noului președinte al Republicii Moldova Maia Sandu, care și-a preluat mandatul prezidențial la 24 decembrie, cei doi lideri de pe ambele maluri ale Prutului urmând a semna o declarație comună pentru consolidarea parteneriatului strategic bilateral dintre România și Republica Moldova, consemnează CaleaEuropeană.ro.

Vizita șefului statului la Chișinău, prima după cinci ani, este și prima vizită la nivel înalt primită, la Chișinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de președinte, în urma votului covârșitor exprimat de către cetățenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidențiale din data de 15 noiembrie. Vizita a fost anunțată inițial de președintele Republicii Moldova în urma unei întrevederi pe care a avut-o cu ambasadorul României la Chișinău.

“Vizita Președintelui României la Chișinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susținere pentru noul Președinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și un mesaj de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de consolidare atât a parcursului european, cât și a relațiilor privilegiate cu România”, informează Administrația Prezidențială.

Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova.

Totodată, cei doi președinți urmează să adopte o Declarație comună prin care se urmărește consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

Săptămâna trecută, în ziua învestirii Maiei Sandu în funcția de președinte, Klaus Iohannis, alături de omologii săi din Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia, a transmis o declarație comună de susținere a noului lider la Chișinău, aceștia reiterând sprijinul celor șapte țări UE pentru calea europeană aleasă de cetățenii Republicii Moldova.

De asemenea, în iulie 2019, în timpul negocierilor complicate de la Bruxelles privind numirea șefilor instituțiilor UE, șeful statului s-a întors la București pentru a o primi pe Maia Sandu la Palatul Cotroceni, aceasta efectuând o vizită oficială în România în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova. Atunci, Klaus Iohannis a fost primul lider european cu care Maia Sandu s-a întâlnit după preluarea funcției de șef al guvernului de la Chișinău.