Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în care afirmă că în contextul pandemiei de COVID-19 este important ca SPP să continue să-şi adapteze metodele şi mijloacele pentru executarea misiunilor.
“Această zi marchează un moment special în istoria Serviciului de Protecţie şi Pază – împlinirea a 30 de ani de la înfiinţare, ca autoritate a statului cu atribuţii în cadrul sistemului naţional de securitate. De-a lungul acestor trei decenii de activitate, v-aţi evidenţiat prin profesionalism şi competenţă în îndeplinirea tuturor misiunilor derulate atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Adaptabilitatea şi preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea performanţelor individuale şi colective au sporit eficienţa colaborării cu celelalte instituţii componente ale sistemului naţional de securitate, precum şi cu serviciile omoloage din străinătate. Aniversarea de astăzi are loc într-un moment dificil, în care întreaga omenire se confruntă cu pandemia generată de virusul SARS-CoV-2. Mai mult, în acest context global complicat, marcat de multe provocări şi incertitudini în domeniul securităţii, este cu atât mai important să continuaţi să vă adaptaţi metodele şi mijloacele pentru executarea misiunilor specifice unei structuri moderne, eficiente şi pregătite să acţioneze în condiţii de risc”, se arată în mesajul şefului statului transmis de Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Iohannis îşi exprimă aprecierea pentru întreaga activitate pe care Serviciul de Protecţie şi Pază o desfăşoară în slujba României.
“Vă încurajez să vă îndepliniţi misiunile cu acelaşi devotament şi cu loialitate faţă de ţară, consolidând prestigiul dobândit în toţi aceşti ani. Pe această cale, transmit întregului personal al instituţiei dumneavoastră urări de sănătate şi putere de muncă, alături de întreaga mea consideraţie. La mulţi ani!”, a mai transmis şeful statului.