Klaus Iohannis: David Sassoli a fost un prieten al României şi un lider care a luptat pentru valorile şi principiile europene

0
782

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe la moartea preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, subliniind că acesta a fost un prieten al României şi un lider care a luptat pentru valorile şi principiile europene, relatează Agerpres.

„Sunt profund întristat de moartea bruscă a lui David Sassoli, preşedintele Parlamentului European. A fost un prieten al României şi un lider care a luptat pentru valorile şi principiile europene. Moştenirea sa europeană va dăinui. Gândurile mele se îndreaptă spre familia lui”, a scris preşedintele Iohannis, marţi, pe Twitter.

Preşedintele Parlamentul European, David Sassoli, a murit, marţi, la vârsta de 65 de ani. El era internat în spitalul din oraşul italian Aviano.