Justiția a decis: Primarul Iașului a ascuns ilegal de ochii ieșenilor documente publice

0
1025

În septembrie 2017, consilierul local PNL Iași, Răzvan Timofciuc, a făcut o solicitare către primarul Municipiului Iași pentru a i se pune la dispoziție documentația de achiziție pentru lucrările de reabilitare și modernizare de pe Splai Bahlui Mal Drept și Splai Bahlui Mal Stâng. Această solicitare a venit în contextul în care au fost semnalate mai multe nereguli la procedura de achiziție a stâlpilor ornamentali din cadrul acestei lucrări prin care a fost favorizată o firmă deținută de unul dintre apropiații primarului. Astfel, Primăria a cerut prin licitaţie publică stâlpi din fontă, dar a cumpărat la acelaşi preţ sute de stâlpi din fier, decorați cu elemente din fontă, care sunt de trei ori mai ieftini.

În urma refuzului primarului Chirica de a pune la dispoziția consilierului local documentația de achiziție pentru această lucrare, Răzvan Timofciuc s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru a-l obliga pe acesta să respecte legea și să transmită acestuia informațiile solicitate.

Prin sentința 658/2018, Tribunalul Iași a decis că solicitarea consilierului local Timofciuc este întemeiată în litera legii și a dispus ca Primăria să îi furnizeze documentele solicitate. Primăria Iași a făcut recurs, însă, Curtea de Apel, prin sentința 1794/2018, a decis că solicitarea consilierului Răzvan Timofciuc este una legală și, astfel, a obligat Primarul Municipiului Iași să pună la dispoziția acestuia întreaga documentație de achiziție a lucrările de pe Splai Bahlui Mal Drept și Splai Bahlui Mal Stâng.

Marius Bodea, președintele Organizației locale PNL Iași, consideră că decizia instanței este ”dovada elocventă că toate criticile pe care le-a adus în ultimii trei ani administrației PSD-ALDE-Chirica sunt întemeiate”.

”Foarte multă lume mi-a spus că sunt, poate, prea încrâncenat când vine vorba de critica și opoziția față de conducere actuală a Primăriei. Poate că așa este, însă știu foarte bine că tot ce am spus în această perioadă, toate dezvăluirile, toate tunurile și toate matrapazlâcurile pe care le-am devoalat în ultima perioadă reprezintă fața necosmetizată a acestei administrații. O față hâdă, fardată cu sute de mii de euro anual din banii publici printr-o propagandă imensă. Să ajungem în situația ca un consilier local să oblige Primăria prin intermendiul instanței să îi pună la dispoziție informații publice spune multe despre caracterul opac și lipsit de transparență care guvernează la Primăria Iași. Primăria Iași și, în general, orice primărie din țară trebuie să asigure accesul nemijlocit la orice document al instituției, indiferent despre ce este vorba. Nu pot exista secrete ale administrației locale în fața cetățenilor săi care plătesc inclusiv hârtiile ascunse de Primar și lacătul pus pe ușa”, a spus Marius Bodea.

Consilierul local Răzvan Timofciuc face apel ”în al 12-lea ceas la Primarul Chirica să nu mai obstrucționeze accesul la informațiile publice solicitate de consilierii locali”.

”Chiar și acum, după această decizie a instanței, trebuie să conving reprezentanții Primăriei să îmi pună la dispoziție întreaga documentație solicitată în copie. Eu sper ca primarul să renunțe la această atitudine netransparentă de a își exercita funcția. Mihai Chirica nu a luat Primăria pe persoană fizică, el trebuie să răspundă solicitărilor  și interpelările adresate de consilieri în baza legii”, a spus Răzvan  Timofciuc.