INVESTIGAȚIE. Afaceri cu bani publici în familia Negoiță: primăria plătește 250.000 de euro părinților primarului!

0
1069

O companie a sectorului 3 achită unei firme deținute, prin alte firme, de Ilie și Lidia Negoiță, părinții edilului Robert Negoiță, 250.000 de euro. Banii reprezintă chiria pe 10 ani pentru un drum privat care să permită accesul la stația publică de sortare de deșeuri de la Cățelu, amenajată de Primăria Sectorului 3, scrie Libertatea.ro

În 14 octombrie 2019, firma privată „Edificia Star Construct SRL” și compania publică intitulată „Societatea SD3 Salubritate și Deszăpezire SRL” au încheiat un contract de închiriere pentru o suprafață de 2.390 de metri pătrați. Suprafața închiriată de către stat e parte a unui teren privat, aflat la ieșirea din București, în zona Pallady. 

Cum arăta drumul în 2018 (înainte de ridicarea stației), 2019 (în timpul) și 2020 (după finalizare)

Cine sunt proprietarii celor două companii din afacere?

  • Edificia Star Construct SRL este o firmă deținută de familia Negoiță. Acționare la Edificia sunt alte două companii unde proprietari sunt rudele primarului de la sectorul 3;
  • SD3 Salubritate și Deszăpezire SRL este societatea Consiliului Local Sector 3. Ea administrează, printre altele, stația de sortare aflată la 100 de metri de gospodăriile oamenilor din Cățelu.

Afacerea are ca obiect închirierea terenului pentru un drum de acces spre stația de sortare a gunoaielor de la marginea Capitalei, construită de Primăria Sectorului 3.

Costul contractului este de 4 lei pe metru pătrat pe lună. Cumulat, asta înseamnă 9.560 de lei lunar, fără TVA, echivalentul a aproape 2.000 de euro pe lună. Adică aproximativ 25.000 de euro pe an, mai consemnează Libertatea.ro.

Citeşte întreaga ştire: AICI