În goana după capital electoral, un deputat ieşean riscă sancţiuni pentru răspândirea de informaţii false

0
2492

Deputatul ieşean Marius Bodea continuă campania de răspândire a informaţiilor false, în condiţiile în care acest lucru poate fi pedepsit în conformitate cu ordonanţele militare. Mizând pe emoţia publică creată în jurul unor imagini care denaturează realitatea, Marius Bodea caută să câştige capital electoral într-o perioadă în care se cere responsabilitate şi maturitate politică din partea aleşilor.

Recent, Marius Bodea a demarat o campanie împotriva Ministerului Mediului, publicând imagini din alte state şi videoclipuri cu trenuri care, în fapt, importau masă lemnoasă, aşa cum au confirmat inspectorii Gărzilor Forestiere. În una din postările sale recente, Bodea spune că trenul se îndreaptă către Nădlac, însă sursa de la care deputatul a preluat imaginile nu specifică acest lucru.

În aceste situaţii, Codul Penal prevede pedepse cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională. În calitatea lui de deputat, este de la sine înţeles că Marius Bodea înţelege natura falsă a ştirilor pe care le propagă (art.404).