Imagini revoltătoare de la Spitalul Modular de la Lețcani, Costel Alexe: „Risipa și amatorismul au cuprins orice instituție condusă de liderii PSD la nivel național, precum și la nivel local”

0
822

„PSD a târâit România în mocirlă. Am fost cobaii unui experiment negru în care orice proiect s-a transformat într-o mostră de incompetență. Risipa și amatorismul au cuprins orice instituție condusă de liderii PSD la nivel național, precum și la nivel local. Județul Iași, condus în ultimii 6 ani de PSD, nu a fost ocolit de incompetență crasă.” – scrie Costel Alexe într-o postare pe pagina sa de facebook, ca reacție la improvizațiile realizate la Spitalul Modular de la Lețcani.

Despre investiția care ar fi trebuit să fie gata într-un timp record și avea scopul nobil de a fi sprijin pe timp de pandemie și a salva vieți, Costel Alexe spune că se află în postura de a fi ea însăși salvată, oferind „câteva mostre” care demonstrează că „s-a ales praful de tot ce a încercat PSD să facă”:

  • instalația de încălzire, realizată cu aparate de aer condiționat, nu funcționează în condiții de temperatură scăzută (la -15 gr.C);
  • alimentarea cu apă și conductele de canalizare externe nu sunt izolate complet și riscă să înghețe;
  • burdufurile de trecere dintre module nu asigură etanșeitatea și nici izolarea termică, pe timpul iernii existând pericolul de blocare a ușilor;
  • apele pluviale nu sunt colectate, inundând curtea și sunt un factor de risc mai ales în perioadele de îngheț;
  • nu sunt contracte de mentenanță pentru servicii de alimentare cu apă, oxigen, energie electrică, PSI, etc.

În final, Costel Alexe afirmă că „aceste lucruri vor fi schimbate din temelii. Sunt determinat să facem proiecte cu care ieșenii se vor mândri! ”.